Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunțat punerea în vânzare a celui de-al doilea set de bilete pentru ediția din acest an. Al treilea și ultimul set de bilete pentru FITS va fi anunțat în 14 mai.
Cea de-a XXVI-a ediție a FITS are loc în perioada 14 – 23 iunie și include 540 de evenimente cu invitați străini din peste 70 de țări care se vor desfășura în 75 de spații de joc din Sibiu și împrejurimi.
„Festivalul de teatru e un puzzle uriaș, multidimensional, cu sute de spectacole și spații de joc, iar noi îl așezăm cu bucurie în așa fel încât fiecare ediție să fie o experiență desăvârșită pentru public. Mă bucur că putem pune de astăzi la dispoziția iubitorilor de frumos încă un set de bilete, din vreme, sperăm noi, în așa fel încât să-și poată face programul până la începerea festivalului!”, spune Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele FITS.
Printre spectacolele ale căror bilete sunt puse în vânzare se numără și cele 28 de evenimente programate în biserici cu fado interpretat de Teresa Tapadas, dar și concertele de gospel, un gen artistic apreciat din ce în ce mai mult de iubitorii festivalului, susținute de UK Gospel Choir și Gospel Touch Choir, ambele din Marea Britanie. Piese originale din soul ori jazz reintepretate într-o manieră clasică genului gospel, dar și piese foarte cunoscute, așa cum sunt cele pe care le știm din seria Sister Act vor putea fi auzite în bisericile incluse pe harta FITS.
De asemenea, continuă și în acest an seria de spectacole susținute la Academia Forțelor Terestre pentru militarii NATO, dar și la Teatrul Gong: Viața între frontiere/17 BORDER CROSSINGS, un spectacol din SUA ce poartă amprenta artistică a binecunoscutului Thaddeus Phillips și este o abordare sfâșietoare, dar comică, despre granițe imaginare, care însă dau naștere unor obstacole cât se poate de reale. În această secțiune sunt cuprinse și spectacolele Poveștile lui John Cage/Cage Shuffle și Țara din inima mea/Our Country.
Tot în acest set, publicul va putea cumpăra bilete și la alte spectacole:
Cats/Pisici, un spectacol-concert pus în scenă de Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, o lume în care pisicile ne iau locul, dar și problemele! Personajele pisicești își cântă pe rând neajunsurile sau bucuriile, în timp ce poveștile lor se întrepătrund, conectându-le într-o țesătură unică!
Trăiește clipa/Finding Now, un spectacol de dans pe muzică hip-hop și barocă, marca Théâtre de Suresnes (Franța). Cinci dansatori, în coregrafia lui Andrew Skeels, demonstrează că două stiluri muzicale aflate la secole distanță merg mână în mână cu tensiunea și relaxarea, cu delicatețea și intimitatea, cu echilibrul și fragilitatea. Acest spectacol a fost desemnat în 2018 cel mai bun spectacol de dans contemporan din Franța.
Cu ce vă servesc?, regia: Chris Simion-Mercurian, prezintă prima piesă de teatru scrisă de celebrul eseist și romancier francez Pascal Bruckner pentru Grivița 53 – Primul teatru construit împreună. O spumoasă comedie de situație cu o clientă care nu știe „intre ce și ce” să aleagă din vastul meniu și o chelneriță care ar dori să-i ofere tot: suntem suma alegerilor pe care le facem, dar ne diferențiază umorul și curajul de a schimba cât mai des perspectiva subiectivă.
Mihăiță. Reconstituirea unei vieți este o producție a Teatrului de Comedie din București, în care textul, regia și interpretarea poartă semnătura lui George Mihăiță: O oră și… în care îmi rememorez viața, fără cosmetizări, rămânând în fața publicului cel care sunt de fapt: George Mihăiță, actorul de film și de teatru, iubitorul de poezie, tatăl, cel care a creat o revistă pentru adolescenți… omul sincer din spatele rolurilor, cel care spune o poveste în cuvinte și imagini.
Relic (O nebunie de spectacol)/Relic este o producție din Grecia. Euripides Laskaridis este regizor, coregraf, dansator și scenograf în acest spectacol care oscilează între emoție bizară și ciudățenie totală. Un solo scandalos de captivant, născut din miezul fierbinte al crizei din Grecia, își asumă ludic riscuri cu privire la lucruri incompatibile și nefamiliare.
In a forest dark and deep (ArtEst Foundation & unteatru), de Neil LaBute, este un spectacol în regia Iarinei Demian cu Tudor Chirilă și Mihaela Sârbu.
Povestea poate părea simplă: doi frați rămân blocați într-o casă, în timpul unei furtuni, însă niciunul dintre cei doi nu este ceea ce pare, iar miza revederii lor nici nu poate fi rostită și, cu atât mai puțin, acceptată.
Moș Nichifor este un spectacol marca Teatrul ACT (România) în regia lui Alexandru Dabija, după „Moș Nichifor Coțcariul” de Ion Creangă, cu Ruxandra Maniu și Marcel Iureș. Proza lui Creangă este distilată într-o dramaturgie aluzivă, insinuantă și plină de umor, iar spectacolul prezintă întâlnirea dintre două generații și confruntarea între două feluri de a vedea lumea: unul conservator, ironic-tradiționalist, și unul modern, agresiv în fragilitatea sa.
Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrală din Sibiu (str. Nicolae Bălcescu, nr. 17), de marți până sâmbătă, între 11 și 18, și duminică, în intervalul 10:00 – 14:00. Bilete online se găsesc pe www.sibfest.ro, la același preț.