Senatorul Claudiu Mureșan: „Prin inițiativa legislativă pe care am depus-o corectez două termene stabilite prin lege parcă special să încurce mediul de afacere.”
Ultimul proiect legislativ depus de senatorul Claudiu Mureșan prevede termene corecte pentru înregistrarea în scopuri de TVA și schimbarea perioadei fiscale. Inițiativa legislativă pe care reprezentantul nostru în Parlament a depus-o astăzi majorează de la 10 zile la 25 de zile termenul de înregistrare ca persoană impozabilă în scopuri de TVA și, de asemenea, majorează și termenul de depunere a declarației de mențiuni în situația schimbării perioadei fiscale de la 5 la 25 de zile.
„E uimitor talentul cu care reușim să ne dăm cu stângul în dreptul. Stabilim reguli care să încurce, să creeze probleme, fără niciun rost, când am putea să le facem simple, corecte și de ajutor.
Prin inițiativa legislativă pe care am depus-o astăzi corectez două termene stabilite prin lege parcă special să încurce mediul de afaceri. Două termene care pur și simplu nu ajută pe nimeni, dar încurcă pe toată lumea.
Astfel, persoanele impozabile care trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA, precum și cele care trebuie să depună declarația în vederea schimbării perioadei fiscale vor reuși să se încadreze în termenul de 25 de zile, iar funcționarii ANAF, nu vor trebui să facă impuneri retroactive și să calculeze penalități de întârziere sau să aplice sancțiunile specifice.
Un proiect simplu din care nu pierde nimeni nimic. Poate doar cei care vor să pună piedici mediului de afaceri.”, transmite senatorul sibian prin intermediul paginii sale de Facebook.