Un nou an de acreditare Erasmus+ la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, celebrând diversitatea în cadrul Proiectului Erasmus+

În cadrul evenimentelor desfășurate sub egida acreditării Erasmus + a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, a avut loc o nouă mobilitate școlară la IES „Torre de los Espejos” din Utebo, Spania, în perioada 19-25 octombrie 2024. Un grup de 7 elevi de clasa a X-a din școală, însoțiți de dna prof. Ioana Mihuleț, au avut ocazia să participe la un schimb de experiență cu elevi din Spania. De asemenea, dna prof. Aura Horotan a avut oportunitatea de a pleca în job shadowing la aceeași școală, asistând la ore de specialitate în vederea îmbunătățirii actului didactic prin însușirea de noi metode didactice moderne.

foto: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu

Mobilitatea, numită Celebrating Diversity,  e parte a unei colaborări între instituții de învățământ din România, Germania și Spania. Scopul acestei mobilități a fost dezvoltarea la elevi a competențelor din sfera valorilor democratice europene. Timp de o săptămână, elevii români, care au fost cazați la omologii lor spanioli, s-au familiarizat cu stilul de viață al locuitorilor din comunitatea aragoneză, participând la un program mixt de învățare, exersându-și abilitățile lingvistice, descoperind principalele obiective culturale și naturale din jurul Zaragozei, testând specialități culinare locale și îmbogățindu-și viziunea despre identitatea marii familii europene.

Programul oferit de coordonatorul spaniol al proiectului a inclus jocuri de cunoaștere reciprocă pentru coeziunea grupului, prezentări în care elevii și-au descris școala, orașul și țara de proveniență, un ”treasure hunt” prin intermediul căruia oaspeții au făcut un tur al orașului Utebo, precum și o sesiune de activități prin care elevii români au interacționat cu elevi și profesori spanioli. La aceste activități, elevii participanții au fost ambasadori Erasmus, vorbind despre beneficiile implicării în astfel de proiecte.

foto: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu

Activitățile de învățare au fost concepute pentru a facilita accesul elevilor la tema centrală, care a fost diversitatea ca bogăție culturală. Elevii au lucrat în grupuri mixte și au definit concepte-cheie precum drepturile omului și migrația, au dezbătut motive pentru care are loc acest fenomen, au analizat un studiu de caz – un copil refugiat afectat de război – , au elaborat Decalogul bunului cetățean cosmopolit și au realizat postere de conștientizare pentru a promova incluziunea, solidaritatea, egalitatea, echitatea, respectul, sustenabilitatea și alte valori sociale. De asemenea, elevii au fost provocați să joace rolul emigranților care sunt nevoiți să se adapteze unei noi limbi și unei culturi diferite. Ei au învățat câteva cuvinte în limba spaniolă de nivel conversațional și au filmat câteva interviuri legate de tema migrației, din care a răzbătut nivelul înalt de conștientizare a problematicii propuse.

În concluzie, elevii și profesorii participanți la mobilitate au petrecut timp de calitate în Spania, feed-back-ul fiind unul cât se poate de pozitiv. Aceștia s-au format din punct de vedere profesional și mai ales uman în cadrul activităților de celebrare a diversității.

 

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura