Sâmbătă seara, la Crevedia s-a produs un adevărat dezastru care a reamintit de tragedia de la Mihăilești.
Foto: Facebook IGSU
Astfel, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița s-au produs mai multe explozii eveniment soldat cu 58 de victime, după cum urmează:
8 victime după prima explozie, dintre care 1 persoană decedată (infarct, fără arsuri) și 7 persoane rănite ( 3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni);
50 de victime, după a doua explozie, dintre care 3 persoane rănite transportate la UPU Târgoviște, 47 persoane la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme.
Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi).
La momentul raportării (ora 2:00), 54 persoane sunt internate în diverse secții ale unităților sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate.
Odată cu activarea Planului Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale, la fața locului au fost angrenate următoarele forțe de intervenție :
ISU DB: 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 11 ambulanțe SMURD , 2 puncte medicale avansate.
ISU BIF – 14 autospeciale de stingere, 1 autospecială cu roboți, 1 autospecială de stingere cu pulbere și azot, 1 autoscară, 2 puncte medicale avansate, 7 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SMURD cu medic, 1 echipaj CBRN, 1 punct de comandă mobil, 1 descarcerare.
ISU PH – 3 autospeciale de stingere.
1 elicopter SMURD
9 echipaje SAJ Dâmbovița
IGPR – 29 de polițiști;
IGJR – 30 de Jandarmi.
Totodată, pentru protecția cetățenilor, a fost stabilit un perimetru de siguranță pe o distanță de aproximativ 800 metri față de locul intervenției și au fost evacuați preventiv aproximativ 3.000 locuitori. De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența premierului României, Marcel Ciolacu, și a ministrului afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a fost constituită o celulă de criză, care a reunit și reprezentanți ai Ministerului Sănătății. Pe lângă aspectele operaționale destinate gestionării optime a acestei situației complexe, au fost operaționalizate și două linii TELVERDE, unde aparținătorii victimelor exploziei din județul Dâmbovița au putut afla informații despre starea celor afectați de acest nefericit eveniment.
Urmare acestui eveniment, a fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, cu scopul realizării, în regim de urgență a transferului pacienților puternic afectați, pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun marilor arși.
Astfel, primii pacienți vor fi transferați cu o aeronavă aflată în dotarea MAPN, la o unitate sanitară din Bruxelles, urmând ca pe parcursul zilei să se realizeze și altele, în vederea efectuării intervențiilor medicale de specialitate.