Facultatea de Științe din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu va fi dotată cu un laborator ultra-performant pentru cercetare în eco-toxicologie.
Contractul de finanțare a fost semnat pe 19 mai, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, contractul de finanțare, finanţat prin în prezența ministrului Grațiela Gavrilescu și a E.S. Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei în România. Proiectul, în valoare de peste un milion de euro, a fost lansat ieri și va fi realizat prin intermediul Ambasadei Norvegiei și finanțat prin Programul RO04 – Reducerea substanţelor periculoase din cadrul Mecanismului Financiar SEE 2009-2014, în parteneriat cu cu Universitatea Norvegiană de Ştiinţe ale Vieţii şi SC Magnum SRL. „Vom putea realiza cercetări care, în acest moment, nu se fac în România, decât parțial. În Europa, o mare parte din substanțele denumite generic poluanți organici persistenți (POP) sunt reglementate din punct de vedere al emisiilor în mediu, al managementului la producător și în filiera de comercializare, distribuție, utilizare și eliminare prin reguli foarte stricte. Sunt substanțe cu efecte deosebit de nocive asupra sănătății umane, precum apariția sau accentuarea unor boli cronice, apariția cancerelor, a malformațiilor fetale și ducând, în cazul expunerii la doze mari, la moarte. Studii științifice indică faptul că anumite substanțe au o persistență de peste 10-15 de ani în mediu. În prezent, în România, din pricina costurilor mari de analiză, poluanții organici persistenți sunt analizați foarte rar și în mod punctual, astfel încât sunt necesare eforturi pentru crearea unei baze de date care să reflecte corect situația poluării cu aceste substanțe în țara noastră“, motivează conf. univ. dr. Angela Bănăduc, decanul Facultății de Științe.
La standarde înalte
Datele strânse în urma unei campanii de testare a apei de suprafață, a sedimentelor, macronevertebratelor și peștilor din specii regăsite în consumul uman vor fi utilizate pentru stabilirea unei hărți a poluării cu POP în bazinul hidrografic Mureș, care cuprinde zece județe din centrul și vestul țării. Expertiza tehnică și științifică pusă la dispoziție de partenerul norvegian, Universitatea Norvegiană pentru Științele Vieții va fi aplicată începând cu a doua jumătate a anului 2015 și în laboratorul ULBS, ce va beneficia, grație fondurilor Mecanismului Financiar SEE 2007-2014, de aparatură nouă, un laborator mobil de analize de apă și sediment și de personal calificat la cele mai înalte standarde. Proiectul are în vedere, pe de o parte, crearea unei baze de date cu privire la poluarea cu compuşi organici persistenți în apele de suprafață din Bazinul Hidrografic Mureș, iar pe de altă parte creșterea capacității instituțiilor publice în evaluarea riscurilor de mediu asupra sănătății umane.
Rezultate
Echipa mixtă de cercetători va elabora un studiu privind impactul poluanților asupra ecosistemelor acvatice și sănătății umane, precum și un ghid metodologic de monitorizare și management al poluării cu compuși organici persistenți în ecosistemele acvatice continentale. Un alt produs important al cercetării desfășurate în cadrul acestui proiect va fi o hartă GIS a poluării cu compuși organici persistenți în bazinul hidrografic Mureș, care va fi disponibilă on-line, informând populația cu privire la starea apelor.