Un mic pas către independența energetică a României. Au început procedurile pentru extinderea centralei nucleare Cernavodă (CP)

„Ieri, în Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, am votat proiectul de lege PLx 46/2023 privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 Centrala Nuclearelectrică Cernavodă” – arată deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Foto: PSD Sibiu

Bogdan Trif: „Colegii mei de la PSD au susținut și votat acest proiect, care va fi realizat într-un consorțiu euro-atlantic, în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă.

România este obligată să dezvolte noi capacități de producție a energiei electrice, care să acopere în totalitate cerințele pieței din România.

Pentru realizarea Unităților 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, există deja sursele de finanțare. Conform caietului de sarcini, unitatea 3 va fi finalizată în 2030, iar unitatea 4 în 2031, după cum a precizat directorul Nuclearelectrica SA, care a fost prezent la ședința comisiei. Acesta a subliniat că, din cele 2 reactoare componente ale centralei nucleare, în 2027 va intra în retehnologizare reactorul 1, iar unitatea 2 în 2038.

În condițiile în care criza energetică se acutizează, este esențial ca România să-și dezvolte capacități noi de producție, iar aceste două reactoare reprezintă un pas important pentru securitatea energetică a României.

După ce a primit avizul pozitiv al Comisiei de Industrii și Servicii, proiectul de lege va merge în plen, unde sunt convins că majoritatea parlamentarilor îi vor acorda un vot pozitiv”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*