Un incendiu de vegetație a oprit din drum trenul Cluj-Sibiu

Un puternic incendiu de vegetație a izbucnit sâmbătă în zona localității Lunca Mureș din județul Alba, informează AGERPRES.

Foto: Arhivă

Un tren care se deplasa pe relația Cluj – Sibiu a fost nevoit să oprească, deoarece flăcările se manifestau în proximitatea căii ferate, punând în pericol siguranța garniturii și a călătorilor.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de patru hectare, la faţa locului fiind dislocate echipaje de pompieri, inclusiv personal din cadrul Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca Mureş.

„Secţia de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în proximitatea magistralei 300, tren Interregio de călători (31 de pasageri) în Lunca Mureş pe linia Cluj – Sibiu. Trenul momentan este oprit, nu poate trece, conductorul menţionând că din cauza fumului şi riscului de incendiere la locomotivă”, a transmis ISU Alba.

După ce popierii au reușit stingerea incendiului, trenul și-a continuat drumul spre Sibiu.

Pompierii atrag atenţia cu privire la faptul că incendierea terenurilor acoperite cu vegetaţie uscată poate provoca pagube materiale însemnate, inclusiv în anumite circumstanţe pierderi de vieţi omeneşti.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura