Un buchet de mulțumiri și recunoștință la final de festival „Omul Verde din Richiș” (CP)

Festivalul „Omul Verde din Richiș” s-a desfășurat pe parcursul a patru zile pline de evenimente și spectacole, iar acum la final, gândurile noastre, ale organizatorilor, se îndreaptă cu mulțumiri către partenerii noștri, către invitații care ne-au onorat cu prezența, către expozanții care au făcut ca locul să fie înțesat cu produse și bunătăți, către minunații artiști și trupe care au concertat atât ziua cât și noaptea, și nu în ultimul rând către toți vizitatorii care pe parcursul acestor zile au fost susținătorii și încurajatorii noștri de bază prin prezența lor.

Foto: Green Man Foundation

Într-o înșiruire mai mult sau mai puțin aleatorie, dorim să-i amintim pe partenerii noștri și implicit să consemnăm numele tuturor „actorilor” care au făcut ca acest festival să fie unul de excepție.

Green Man Foundation prin președintele Francesco Tacconi alăturide întreaga sa echipă organizatorică și de voluntari mulțumește partenerilor: Primăria comunei Biertan prin dl. primar Mircea Dragomir, Școala Gimnazială Biertan prin d-na director Daniela Dragomir, O.S.M.T.H. Marele Priorat al României prin E.S. Iulian Constantin Minescu, AccademiaTemplare secțiuneaTransilvania prin Rector E.S. Filippo Grammauta; le suntem recunoscători pentru întregul sprijin acordat.

În cadrul festivalului Omul Verde din Richiș am fost onorați de prezența proactivă și de susținerea d-lui Adrian Bibu – administrator public al județului Sibiu, Octavian Isăilă – președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Pelger Karl Heinz – curator districtual Biserica Evanghelică C.A. Sibiu, Corina Dăncilă – consilier local municipiul Sibiu, precum și de cuvintele de încurajare ale lui Ulf Ziegler locțiitor decan, preot al Consistoriului Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, cât și de Monica Moț director al Liceului Tehnologic Automecanica Mediaș și de cuvintele de apreciere ale d-nei Maria Morar – președinte Asociația Acasă la Hundorf.

Mulțumim și apreciem informațiile și mesajele transmise de către persoanele care au ținut discursuri, au moderat și au susținut conferințe: Dan Herciu, Ștefan Bichler, Florin Săsărman, Paolo Franceschetti, Daniela Nae, Marius Mîtcă, Daniela Dragomir, Dragoș Poponea, Stelian Burduhos, Filippo Grammauta și Cristi Blemovici. Traducerea a fost asigurată de Sorana Monica Ruja căreia îi mulțumim în mod deosebit.

Prin munca continuă și susținută a meșterilor Casei Calfelor Sibiu, mai ales prin intermediul meșterilor locali: Ștefan Walter, Claudiu Sinescu, Rareș Dudaș, Adi Prișca și Christian Rummel, fundația noastră Green Man Foundation a sponsorizat și donat către comunitatea locală din Richiș o lucrare specială, mai precis o stație de autobuz care va fi folosită mulți ani de acum înainte. Mulțumim și apreciem calitatea muncii voastre, care este vizibilă pentru noi toți.

Alături de noi în cadrul evenimentului a fost o întreagă și frumoasă echipă de la Centrul Cercetășesc Nocrich H.C. Habermann și Ceramica de Nocrich – Întreprindere socială, reprezentată de director și administrator Nadejda Codreanu, cărora le mulțumim că au fost alături de noi și în acest an.

Mulțumirile noastre se îndreaptă și către cei care ne-au încântat urechile și sufletele atât în biserică, cât și în Căminul Cultural din Richiș, cvintetul de coarde „Opus Mundi” condus de Ioan Păuna concert-maestru al Operei Române Timișoara și al Operei Naționale Osijek (Croația) împreună cu Mădălina-Crinela și Iulian Gherman-Neag, Aurel-Cristian Tancu și Hășfăleanu Iulian-Gabriel.

Pe scena principală și în Căminul Cultural au susținut recitaluri de muzică populară soliștii Ileana Ionela Conțiu și Ilie Petru Drăgoi cărora atât organizatorii, vizitatorii, cât și comunitatea locală le mulțumesc cu mult drag și îi mai așteaptă și cu altă ocazie.

Spre încântarea publicului, artiștii plastici Ion Constantinescu și Niu Herișanu au expus pe parcursul celor patru zile de Festival o întreagă paletă de culori și opere de artă, fapt pentru care primesc și ei mulțumirile noastre.

Asociația M.O.S.A. condusă și coordonată de Daniela Nae a prezentat într-un mod inedit pentru participanți un ritual al Solstițiului de vară, bucurând astfel vizitatorii și invitații din Italia, București, Cluj-Napoca, Slatina, Sighișoara, Târgu-Mureș și alte orașe din țară. Un pachet întreg de mulțumiri și recunoștință pleacă și spre această echipă din partea Green Man Foundation și a partcipanților.

În zilele festivalului Omul Verde din Richiș a activat și echipa pentru atelierele speciale dedicate copiilor în care au fost implicate pe deplin doamnele profesoare din învățământul preșcolar și primar: Anca Dan, Angela Popovici, Ana Deac, Dusia Vladimir, Alina Taloș, sprijinite în calitate de voluntar de doamna Vasilica Bârsan fostă educatoare din Richiș, actualmente pensionară. O echipă frumoasă și bine pregătită care a servit copiii cu dedicație; le trimitem pe această cale mulțumirile noastre depline. Ca în fiecare an, suntem alături copiii din comunitatea locală, astfel prin acțiunea caritabilă a Comanderiei „Ioan Botezătorul din Richiș” – Ordinul Templier O.S.M.T.H. am sponsorizat cu suma de 5.000 LEI  cursuri de Vară la Școala Gimnazială Biertan.

Pe întreg parcursul evenimentului, de la început și până la sfârșit, prin spectacole punctuale, pe scena principală, în curtea Căminului și în alte locații, prin parade, concerte, demonstrații și alte acte artistice, ne-au încântat privirile și simțurile soliștii și trupele, coordonate de principalul „actor” organizatoric Alina Taloș, căreia îi mulțumim în mod deosebit pentru tot efortul depus pentru a aduce laolaltă formația „MARAM” compusă din Ștefan Vaida, Shaun Williams și Călin Han, precum și pentru punerea în scenă a spectacolului public „Povestea lui Jacques de Molay” susținut de trupa Nosa (Medieval Dance Group) din Bistrița, trupa SiriuS, trupa Mercenarii din Asserculis, trupa Bordó Sárkány. Mulțumim formației Truverii și lui Florin Săsărman.

Mulțumiri deosebite adresăm și lui Chef Paul Siserman care împreună cu juriul compus din: Ciprian Dărăban reprezentant din partea publicului, Adrian Butureanu din partea Green Man Fundation, Stelian Burduhos din partea Primăriei Biertan, Dana Mitea din partea Transilvania Gastronomic, au gustat, apreciat, lăudat, evaluat și premiat prin sponsorizarea implicită a Green Man Fundation bucatele prezentate de concurenții înscriși la primul Concurs Gastronomic din binecuvântata localitate Richiș. Primul loc a fost câștigat de d-na Maria Barancai de la Bucate din proximitate. Diplome și premii au primit și participanții la concursul gastronomic: Alexandru și Maria Oprea, Anișoara Răduțoiu, Kelemen Attila.

Nu în ultimul rând, aprecierile și mulțumirile noastre se îndreaptă către echipa de voluntari, către echipa de securitate, spre jandarmerie și spre echipa operativă a Primăriei  comunei Biertan coordonată de viceprimarul Ioan Florea care au fost la înălțime.

Amintim cu drag și suportul tehnic-video asigurat de echipa Inedit TV prin reporter la fața locului Luiza Stănescu și cameramanul Gabriel Șerbănescu.

Comitetul organizator și voluntari al festivalului Omul Verde din Richiș a fost compus dintr-o echipă puternică: Francesco Tacconi, Cristi Blemovici, Cristi Matei, Ioan Stan, Adrian Butureanu, Dan Herciu, Marius Toderici, Nicu Popa, Daniela Nae, Sorana Monica Ruja, Mircea Mărginean, Giovanni Polizzotto, Mircea Almășan, Andrada Matei, Dorel Muntean, Darius Oros, Ioana Matei, Darius Blemovici, Bianca Burzo, Sergiu Oros, Cristiana Stan, Christian Mayr, Diana Blemovici, Sebastian Dotcoș, Marius Mîtcă, Maria Iliana Muntean, Florin Poenaru, Popa Andrei, Victor Toderici, Laura Stan, Herciu David Daniel, Sebastian Stan.

Green Man Foundation a fost înființată cu scopul de a promova proteja și pune în valoare a patrimoniul cultural autohton din localitatea Richiș comuna Biertan, Județul Sibiu și promovarea acestuia la nivel local, național și internațional.

Fundația își propune elaborarea și implementarea de strategii, programe, proiecte și acțiuni educaționale și sociale pentru populația din proximitatea obiectivelor de patrimoniu. Green Man Foundation este o organizație nonguvernamentală o inițiativă a unor lideri locali și regionali care conectează industria turistică și culturală locală cu fondurile internaționale și naționale cu scopul de a stimula potențialul cultural turistic și economic al comunității locale din Biertan. Mai multe informații pe: www.green-man.ro.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*