Un brad cu vârsta de peste 500 de ani din Munţii Cindrel, comuna Gura Rîului, este singurul copac propus din România, ajuns în finala concursului Arborele European al anului 2020, alături de alţi 14 copaci de pe continent, anunţă pe site-ul său, EPA (Environmental Partnership Association), o grupare de şase fundaţii europene din domeniul mediului.
Bradul multisecular – paznicul Cibinului din România concurează pentru statul de Arborele European al anului 2020, cu alţi 14 copaci din alte ţări. Printre ei, se numără Plopul singuratic din Federaţia Rusă, Arborele Vrăjitoarei din Irlanda, Copacul libertăţii din Kaposvar (Ungaria), Arborele vrăjitoare din Olanda, Paznicul satului inundat din Republica Cehă, Arborele libertăţii din Belgia, dar şi alţi copaci importanţi din Bulgaria, Croaţia, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania şi Marea Britanie.
Cu toate că votarea Arborelui European al anului va începe pe 1 februarie, cei din Gura Rîului încă nu au aflat că „Uriaşul”, aşa cum îi spun bradului vizitat de turişti, a fost inclus în această competiţie europeană.
Primarul din Gura Rîului, Gheorghe Călin, a declarat, pentru AGERPRES, că urmează să îi mobilizeze pe membrii comunităţii pentru ca bradul celebru din comună să fie votat la concurs. „De concurs nu ştiu nimic, acum aud pentru prima dată, dar noi avem un copac care are 500 de ani. Bradul este cel mai vechi din Gura Rîului. Majoritatea celor care vin la Gura Rîului îl vizitează. Avem o tăbliţă pe care scrie ‘bradul uriaş’. (…) Şapte oameni cu braţele deschise abia îl cuprind”, a declarat Gheorghe Călin. Întrebat cum de acest arbore nu a fost tăiat până acum, în contextul în care, în România, tăierea pădurilor reprezintă o problemă, primarul a afirmat că la el în comună „totul s-a tăiat controlat”.
Acest brad multisecular are şi o legendă, fiind considerat unul dintre obiectivele turistice ale comunei Gura Rîului.
„Povestea bradului de 500 de ani. Se spune că trăia pe vremuri un ciobănaş care avea 10 oiţe, cu care-şi petrecea ziua cât era de lungă. Le ducea unde era iarba mai fragedă, apa mai limpede şi umbra mai deasă, iar acestea dădeau lapte deosebit de gustos din care ciobănaşul făcea o brânză foarte căutată de domnii cei mari. Din lâna lor, mama lui făcea hainele necesare să nu-i fie frig cât era la munte. Într-o zi, cerul s-a întunecat dintr-o dată cu nori negri şi groşi, începând o furtună cu trăsnete puternice. Ciobănaşul a pus oiţele speriate la adăpost sub un copac, iar el s-a acoperit cu cojocul mai bine şi s-a culcat sub un brad. Fiind foarte obosit, a adormit. Când s-a trezit, furtuna se oprise şi soarele strălucea cu voioşie, dar oiţele nu mai erau. A pornit să le caute peste tot, dar nu le-a aflat nicăieri. Era tare necăjit, ştia că nu putea merge acasă fără oiţe, mama lui s-ar fi supărat foarte tare, erau singura lor avere. După căutări zadarnice, s-a pus sub un brad şi a început să se roage cu lacrimi la Cel de Sus să-l ajute să le găsească. Plângând a adormit, iar când s-a trezit, bradul sub care se rugase a crescut foarte mare şi gros”, spune legenda bradului de 500 de ani.
Potrivit legendei, „ciobănaşul s-a urcat până în vârful bradului, de unde a văzut oiţele departe într-o poiană, fugind bucuros la ele. Întors acasă, a povestit mamei ce a păţit şi cum Dumnezeu a făcut să crească bradul ca să poată vedea oiţele în depărtare. Mama ciobănaşului a povestit duminică la biserică şi celorlalţi săteni întâmplarea şi aceştia au hotărât să nu taie niciodată acel brad. De atunci au trecut mulţi ani şi acum bradul este tot falnic şi impunător, dar puţini mai merg acolo să se-nchine.”
Organizatorii competiţiei Arborele European al anului 2020 caută, de un deceniu, arbori cu cele mai interesante poveşti.
