Un bebeluş de 10 zile, diagnosticat după naştere cu o boală extrem de rară, malformaţie de venă Galen, a fost salvat vineri printr-o intervenţie de embolizare în radiologie intervenţională, de către o echipă de medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
„Intervenţia de embolizare a malformaţiei a constat în identificarea vaselor de sânge de la nivel cerebral, vase de sânge anormale, care formau malformaţia complexă.
Ulterior a urmat astuparea (închiderea) selectivă a acestora cu dispozitive medicale speciale, de dimensiuni extrem de reduse, care să excludă malformaţia, să dea posibilitatea unei circulaţii normale a sângelui la nivelul creierului şi funcţionarea normală a inimii.
Procedura de radiologie intervenţională a fost realizată de către dr. Lucian Mărginean, medic primar de radiologie intervenţională, şi de a durat aproximativ 3 ore. Aceasta s-a desfăşurat în cadrul Compartimentului de Radiologie intervenţională a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, fiind extrem de dificilă şi datorită vârstei pacientului”, arată un comunicat al spitalului, citat de Agerpres.
Potrivit SCJU, în timpul procedurii, pacientul a beneficiat de anestezie generală şi monitorizarea complexă a funcţiilor vitale, asigurată de specialiştii Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. „După discuţii prealabile dintre specialiştii din Braşov şi cei din Târgu Mureş, în data de 3 august, bebeluşul a ajuns de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov la Secţia Clinică Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Acesta suferea de o malformaţie la nivelul creierului cu impact major şi asupra inimii, iar lipsa unui tratament adecvat ar fi dus la deces. Întrucât problemele medicale ale pacientului implicau şi cordul, medicii neonatologi au solicitat implicarea specialiştilor din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş.
Astfel, o echipă multidisciplinară formată din specialişti radiologie intervenţională, neonatologie, cardiologie pediatrică şi ATI din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş au realizat un bilanţ medical preoperator şi o strategie terapeutică complexă pentru salvarea pacientului”, se arată în comunicat.
La sfârşitul procedurii, pacientul a fost transferat în siguranţă la Secţia Clinică Neonatologie a SCJU Târgu Mureş, unde va fi tratat şi monitorizat în continuare conform strategiei complexe stabilite anterior intervenţiei.
„La 6 săptămâni de la intervenţie, pacientul va fi reevaluat, iar medicii vor decide conduita terapeutică. Echipa multidisciplinară este formată din Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervenţională, coordonatorul Compartimentului Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.