Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 57 de ani, care a plecat voluntar de la o stână fără a mai putea fi contactat de către fratele său.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 24 septembrie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, din cursul lunii octombrie 2017, fratele său, COROIU GHORGHE VASILE, în vârstă de 57 de ani, ar fi plecat voluntar de la o stână din localitatea Arpașu de Jos, unde era angajat, fără a mai reveni la domiciliul său din orașul Agnita, județul Sibiu.
Semnalmente: înălțime 175 cm, greutate 65 – 70 de kg, ochi căprui, păr șaten, tuns scurt, constituție slabă.
Nu se cunosc eventuale articole de îmbrăcăminte sau semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.