Un grav accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN1 în apropiere de Apoldu de Sus.
Foto :Arhivă
Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat că șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într – un copac. Din păcate, șoferul, în vârstă de 42 de ani, din Dobarca a decedat.
Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare au ajuns la locul accidentului, dar pentru conducătorul auto nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul acestuia.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate cauzele producerii accidentului.