Ieri, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut un bărbat bănuit că la data de 29 ianuarie a.c. ar fi încercat să fure bani dintr-un ATM din municipiul Mediaș.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Pe 29 ianuarie, în jurul orei 4.00, în municipiul Mediaș, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, care patrulau pe strada I.C. Brătianu, au observat că din sediul unei unități bancare ieșea fum. Polițiștii au pătruns în holul unității și au constatat că ATM-ul instalat în zona respectivă ardea cu flacără deschisă.
La fața locului au intervenit pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu, precum și un echipaj medical, incendiul fiind stins în scurt timp, fără victime omenești.
Polițiștii medieșeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unității bancare și ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului și, astfel, la izbucnirea incendiului.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, a fost identificat și reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în Mediaș, bănuit de săvârșirea acestei fapte.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 1 martie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tentativă de furt calificat.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.