Un avion de pasageri a luat foc pe Aerorportul Haneda din Tokyo. Cei 379 de pasageri și echipajul au fost evacuați

Un avion al companiei Japan Airlines cu pasageri la bord a luat foc marţi pe o pistă a Aeroportului Internaţional Haneda din Tokyo, aparent după o coliziune cu o aeronavă a Gărzii de Coastă, conform postului public japonez de televiziune NHK, citat de Reuters şi AFP.

Foto: Isei Kato, Reuters

Toţi cei 379 de pasageri aflaţi la bord şi echipajul au fost evacuaţi, conform Agerpres.

Imagini în direct difuzate de NHK au arătat că aeronava a izbucnit în flăcări în timp ce derapa pe pistă, iar echipajele de pompieri încercau să stingă incendiul.

Garda de Coastă a precizat că investighează posibilitatea ca una dintre aeronavele sale să se fi ciocnit cu avionul de pasageri.

Un purtător de cuvânt al Japan Airlines a declarat că aeronava venea de pe Aeroportul Shin-Chitose din Hokkaido.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*