Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care erau a intrat într-un TIR, pe A1, în județul Sibiu. După impact, mașina a fost proiectată într-un parapet.
FOTO: IPJ Sibiu
Accidentul s-a produs de câteva momente pe A1, în Cristian, pe sensul Sibiu – Sebeș.
În timp ce conducea un autoturism pe banda a doua, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Alba, a pierdut controlul și a intrat în coliziune cu un TIR condus pe prima bandă de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Cluj.
Apoi, mașina a fost proiectată în parapet.
Șoferul autoturismului și cei doi pasageri, un bărbat de 81 de ani și o femeie de 75 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.