Șase județe se află duminică dimineața sub cod roșu de viscol. Mai multe drumuri naționale și județene sunt blocate, un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat în Ialomița.
Foto: Foto: ISU Ialomița
Un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat în zona localităţii Iazu, duminică dimineață, informează ISU Ialomiţa. Din fericire, doar o persoană a fost rănită uşor.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului Ialomiţa, Planul Roşu de intervenţie a fost activat între orele 5.48 – 6.40, precizează sursa citată.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă şase echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un microbuz şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul salvatorilor au intervenit şi două echipaje SAJ tip B şi un echipaj tip C şi o autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU B-IF.
Toate persoanele implicate au fost preluate şi transportate către Şcoala din localitatea Iazu pentru adăpostire.
Cod roșu de viscol
Județele Brăila, Ialomița, Buzău, Călărași, Constanța și Tulcea se află duminică sub avertizări de cod roșu de viscol puternic, cu rafale ale vântului de peste 95 – 100 km/h. În aceste zone se mai semnalează ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și vizibilitate redusă spre zero.
În Tulcea, circulaţia autovehiculelor pe şase sectoare de drumuri naţionale şi judeţene este suspendată duminică dimineaţa, din cauza viscolului, a zăpezii depuse pe carosabil şi a gradului redus de vizibilitate, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
De asemenea, în județul Brăila s-a luat decizia ca toate drumurile naţionale, cu excepţia celui spre Galaţi, să fie închise circulaţiei preventiv pe perioada codului roşu. Și circulaţia rutieră pe podul suspendat peste Dunăre este închisă duminică, între orele 07,00-14,00, din cauza vântului puternic şi a precipitaţiilor abundente.