„Umor cu nod în gât“

Spectatorii Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu au ocazia să vadă, sâmbătă şi duminică, două avanpremiere ale spectacolului „Moroi“, regizat de Alexandru Dabija, după texte de Cătălin Ştefănescu şi Ada Milea, a anunţat miercuri, directorul teatrului, Constantin Chiriac.

Moroii-¬Sebastian Marcovici-38„Micul text cu fantome urbane a apărut accidental, după o discuţie cu domnul Dabija şi după nişte întâlniri cu o băbuţă stranie. Cântecele… vara trecută, printre lecturi despre stafii şi poveşti cu strigoi. Îmi place teribil «umorul cu nod în gât» pe care îl propune spectacolul. Hohotele de râs nu sunt deranjate de prezenţa sicrielor, dar moartea e prezentă şi ne permite multe pentru că oricum «gluma» finală îi aparţine“, a declarat Ada Milea, citată de Agerpres. Ada Milea semnează o parte din texte, dar şi muzica acestui spectacol. În „Moroi“ se cântă la mai multe instrumente, chiar şi la fierăstrău, şi se bate şi în sicrie.

Între „dincolo“ și „dincoace“

Acest spectacol este „una din cele mai interesante provocări, în care folclorul şi credinţele populare se îmbină cu umorul, muzica şi poezia, dând şansa actorilor teatrului naţional să realizeze mari creaţii actoriceşti“, se arată într-un comunicat al Teatrului Naţional „Radu Stanca“. „Dintotdeauna există un soi de joc, mai mult sau mai puțin serios, între «dincolo» și «dincoace». În funcție de felurile în care văd lumea, oamenii, de oriunde vor fi fiind ei, își imaginează toate hărțile posibile ale călătoriilor între viață și moarte. Cu cât mai necunoscut e teritoriul care-și cere harta, cu atât mai aprinsă e imaginația cartografilor. Nimeni nu scapă de exercițiul acestei geografii atât de personale. Și, pentru că peste acest exercițiu nu se poate sări, pentru că e atât de obligatoriu, el devine singura «olimpiadă» la care participă absolut toată lumea. Culmea! Așa ceva s-ar putea numi oricum, numai întrecere nu. Cu toate astea, aici e cea mai disputată competiție. Iar când își dau seama ce fac, oamenii se opresc, râd, plâng și spun povești“, spun reprezentanții teatrului sibian.

Experiență fascinantă

Majoritatea textelor sunt semnate de Cătălin Ștefănescu („O noapte“, „O înmormântare“, „Un interviu“, „Un cioban“, „Un cap“), iar „Un bloc“ îi aparține Adei Milea. „Printre multe altele, îi datorez cu totul lui Alexandru Dabija și experiența fascinantă de a scrie texte pentru spectacole de teatru. Iar în cazul acestui text, îi datorez cercetătoarei Laura Jiga Iliescu, de la Institutul de Etnografie şi Folclor «Constantin Brăiloiu» al Academiei Române, experiența lecturii unui braț de cărți care vorbesc despre cum se văd, de aici, din părțile astea de lume, potecile între «dincolo» și «dincoace»“, a mărturisit Cătălin Ștefănescu. Regia este asigurată de Alexandru Dabija; asistent regie: Bogdan Sărătean; scenografie: Dragos Buhagiar; asistent scenografie: Irina Chirilă; cântece: Ada Milea; în distribuție: Veronica Arizancu, Mihai Coman, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Fatma Mohamed, Serenela Mureșan, Cătălin Neghină, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cristina Ragos, Vlad Robaș, Cristian Stanca, Dana Taloș, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Marius Turdeanu, Alexandru Udrea, Ema Vețean, Liviu Vlad.

Teatru în bibliotecă

Marți, 29 martie, de la ora 19.00, în sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA, TNRS prezintă spectacolul „Șarpele în iarbă“, de Alan Ayckbourn, o poveste plină de intrigă, secrete şi surprize (regie: Rafael David Kohn; asistent regie: Lucian Pană; scenografie: Alin Gavrilă; traducere în limba română: Bianca Oană; în distribuție: Johanna Adam, Emoke Boldizsar, Anca Cipariu). „«Șarpele în iarbă» e o comedie horror despre natura umană. Așa ceva nu se întâlnește des. Pe de-o parte se pune la cale o crimă, dar până să moară cineva, ne și amuzăm, pentru că aceste femei au toate trei simțul umorului, dar în același timp am și vărsa o lacrimă pentru ele, pentru că au trăit niște experiențe, prin care nimeni nu ar trebui să treacă. E un spectacol ieșit din comun“, dezvăluie Anca Cipariu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*