Luna noiembrie a adus la Crucea Roșie un nou proiect, tare drag și necesar pentru comunitate: o grădiniță pentru copii familiilor ucrainiene dar și pentru copilași români.
Sunt două locații pe care le gestionăm alături de un partener de încredere și cu mare experiență în domeniul educațional, Fram Early Learning Center:
- Pe Calea Dumbrăvii pentru copii cu vârste între 1,5 ani – 3 ani,
- Pe strada Vasile Alecsandri pentru copii cu vârste de la 3 ani – 4 ani
„În total, avem un număr de 30 de copiilași care frecventează grădinița noastră: 24 de copii din Ucraina si 6 copii români care provin din familiile înscrise în baza noastră de date.
Natalia si Hanna sunt educatoarele ucrainience de la fiecare gurpă, dar pentru buna desfășurare a programului avem și câte un educator român. Mulțumim Yvone și Roxana!
Copii beneficiază de un program prelungit și au două gustări și prânzul asigurat, ca la orice grădinița privată.
Inaugurarea acestui centru educațional a fost posibilă datorită unor sponsorizări primte de filiala noastră de la TransGaz si de la E.ON Gaz iar costurile lunare pentru funcționare acestui centru vor fi suportate de Crucea Roșie Română, cu fondurile colecatate prin campania UMANITATEA NU ARE GRANIȚE.
Un rol extrem de imporant în implementarea acestui proiect l-a avut și prietenul nostru Eugen Vovk, care este liantul cu întreaga comunitate de familii din Ucraina la Sibiu”, transmite Crucea Roșie Sibiu.