Ultimul bilanț al Gărzii Forestiere la Sibiu

Garda Forestieră Brașov a întreprins atât acțiuni specifice implementării legislației silvice, cât și acțiuni de control derulate atât numai cu personalul propriu, dar și în colaborare cu alte instituții partenere (IPJ, Jandarmeria, MAPN).

Au fost desfășurate în permanență controale pe drumurile naționale, pe cele județene, pe cele forestiere și inspecții în fondul forestier proprietate publică a statului, dar și în fondul forestier proprietate privată.

Pe scurt, activitatea Gărzii Forestiere Brașov în perioada 06.04 – 17.04.2020, în județul Sibiu:

 14 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;

21 acțiuni de control circulație material lemnos pentru prevenirea tăierilor ilegale;

 4 controale de fond/parțiale  în fond forestier și în vegetația din afara fondului forestier. În cadrul acestor acțiuni  nu au fost  constatate tăieri ilegale;

 11 controale ale parchetelor aflate în exploatare;

– verificarea unui număr de 5 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, etc.);

7 corectări de erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice cât și de la agenții economici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*