FC Hermannstadt se pregătește să închidă sezonul regulat cu un meci în deplasare, sâmbătă, 22 februarie, de la ora 14.30, la Voluntari.
Trupa lui Miriuță își potrivește pașii pentru ultimul dans înainte de spectacolul final, când va evolua etapă de etapă cu retrogradarea pe masă. A prins totuși un parcurs bun înspre finalul sezonului regulat, care ne dă speranțe că putem rămâne în elită după play-out. În ultima etapă, luni, pe (semi)Municipal, a remizat cu Astra acasă, dar a lăsat impresia, timp de o oră, că poate răpune orice echipă din campionat. Poate cu excepția clujenilor de la CFR.
FCH a deschis scorul prin Debeljuh (‘48), dar și-a stricat parcursul bun după două goluri încasate ușor, pe fondul unor erori în flancul drept. A avut însă puterea să revină, la fel ca în partida cu Sepsi, precedenta de acasă, prin nou intratul Adrian Bălan. „Arma secretă“ a sibienilor a punctat în minutul 88 și putea chiar da lovitura de grație în secundele de final. A rămas însă 2-2 (0-0), un punct de moral atât pentru jucătorii sibieni, cât și pentru publicul care a plecat din nou fericit de la stadion.
Cu încredere
Sâmbătă, FC Hermannnstadt joacă la Voluntari, aparent fără o miză deosebită. Nu mai poate ieși din zona fierbinte, dar are totuși nevoie de puncte, pentru a-și optimiza șansele în bătălia finală pentru evitarea retrogradării. Apoi, e în foame de rezultate bune, fiind o echipă de moral. Miriuță crede că poate să câștige, deși gazdele au început anul ca din pușcă, cu 3 victorii din 4, între care 2 în deplasare. Le-a studiat jocul și atât el, cât și Ionuț Stoica, prezent ieri la conferința de presă de dinaintea plecării, au declarat că FCH are totuși un lot mai valoros și poate să se impună. În tur, într-un joc considerat acasă, la Tg. Mureș, echipa sibiană remiza însă, 0-0, cu Voluntari așa că e o bună oportunitate de a-și recupera punctele.
Meciul de la Voluntari se va disputa sâmbătă 22 februarie, de la ora 14,30, pe Stadionul Anghel Iordănescu. Meciul deschide etapa a 26-a, ultima din această ediție a sezonului regulat.