Municipalitatea a declarat război construcțiilor improvizate din cartiere.
Pe măsură ce avansează proiectele de modernizare, vechile șandramale trebuie puse la pământ. În ultimii doi ani, au fost desființate 120 de garaje sau copertine din Broscărie și zona de blocuri din Turnișor (în stânga și în dreapta Șoselei Alba Iulia), la care se adaugă 48 de garaje demolate în Terezian și la Dioda în 2017.
Utilități noi în locul garajelor vechi
Urmează zona de blocuri din Terezian și zona Siretului – Calea Cisnădiei, în ambele fiind planificate investiții. Proprietarii au fost somați pentru a îndepărta garajele de pe domeniul public până în 1 mai, respectiv 31 martie. În Terezian, se vor amenaja sau reamenaja aproximativ 1.000 de locuri de parcare.
„Primăria Sibiu va demola respectivele structuri pentru a putea executa lucrările de modernizare. Proprietarii acestor garaje nu au fost și nu vor fi despăgubiți pentru desființarea acestor structuri de multe ori improvizate pe domeniul public. Aceștia sunt notificați din timp pentru a le îndepărta, având astfel posibilitatea să își recupereze materialele din care sunt confecționate. Pe locul fiecărui garaj se pot crea două locuri de parcare sau alte utilități publice – platforme de colectare a deșeurilor, locuri de joacă, spații verzi etc. -, în funcție de planul de modernizare a respectivei zone. Proprietarii acestor garaje nu au prioritate la ocuparea locurilor de parcare“, a precizat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei, pentru Mesagerul de Sibiu.
La ora actuală, în evidențele Primăriei se mai află 610 garaje și copertine pentru care se plătește taxă de ocupare a domeniului public. Majoritatea se află în cartierele Turnișor, Terezian, Țiglari, respectiv 260. În cartierele Vasile Aaron, Hipodrom I, II, III, IV și V sunt 236 garaje și copertine. Alte 68 există în Valea Aurie și Ștrand, 35 în Broscărie, Lazaret, Gușterița și zona Obor, iar în zona centrală, în afara centrului istoric, au mai rămas 11 garaje.
Focar de infecție
Zona de garaje dintre strada Siretului și pârâul Valea Săpunului are nevoie urgentă de reabilitare. Spre groaza unora dintre locatari, aici s-au adunat construcții improvizate despre care ISU nu vrea să știe nimic, unde proprietarii depozitează vechituri și deșeuri de tot felul. Anul trecut, o mică parte din acest perimetru a fost modernizat și transformat în parcare, dar restul ar putea rămâne așa mult și bine.
„Doar zona apropiată de Calea Cisnădiei este proprietatea municipiului, dar și aceasta se află în litigiu având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea vechilor proprietari. În prima instanță s-a hotărât acordarea de despăgubiri și nu restituirea în natură a terenului, dar soluția nu este definitivă. Se așteaptă comunicarea sentinței care poate fi apelată. Dacă terenul rămâne în proprietatea municipiului, construcțiile provizorii vor fi desființate și se va amenaja corespunzător“, menționează Gligore.