BC CSU Sibiu joacă miercuri, de la ora 18.00, ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon.
Galben-albaștrii vor lupta pentru a duce seria mai departe în decisiv. Ei își joacă ultima șansă pentru a mai avea speranțe la medalia de bronz. În caz de victorie, seria se duce în decisiv, partidă ce ar urma să se dispute la Cluj, sâmbătă, tot de la ora 18.00.
„Băieții sunt supărați și oarecum îngândurați pentru că au simțit că putem câștiga la Cluj. Am fi putut să câștigăm dacă am fi putut duce ritmul până la sfârșitul meciului. Mă aștept ca, mâine, toți jucătorii care vin de pe bancă să depună un efort mai mare și să aducă mai multe puncte bune în jocul nostru. Nu neapărat pe tabelă, dar o apărare mai bună și câteva intercepții sau recuperări ne-ar ajuta foarte mult. Cred că acolo am pierdut, în primul rând, meciul de la Cluj. Mă aștept ca atitudinea generală să fie pozitivă și să ne luptăm așa cum am făcut-o tot sezonul, pentru că este ultimul meci acasă și ar fi dezamăgitor să oferim medaliile Clujului, la noi în sală. Sper să ajungem la meciul 3 și acela să fie un meci de totul sau nimic”, a spus antrenorul principal Dan Fleșeriu.