Pompierii sibieni intervin în Hașag pentru a salva trei persoane care, potrivit primelor informații, ar fi căzute într-un bazin adânc de aproximativ 5 metri.
FOTO: ISU Sibiu
Pompierii intervin cu o autospecială de stingere, o autoscară, o autospecială de transport personal și victime multiple și un echipaj SMURD.
De asemenea la fața locului intervin și două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic.
Ulterios, ISU a informat că trei bărbați au fost scoși din bazinul de canalizare.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost scos conștient. Acesta a suferit un traumatism facial, a fost preluat de ambulanță SAJ și este transportat la UPU Sibiu.
Un bărbat în vârstă aproximativ 37 de ani a fost extras inconștient, în stop cardio-respirator. S-au aplicat de urgență manevre de resuscitare, acesta a răspuns manevrelor. A fost preluat de ambulanță SAJ L, este transportat la UPU Sibiu.
Al treilea bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani a fost scos, însă din nefericire nu a putut fi salvat. Medicul a declarat decesul acestuia.
UPDATE IPJ Sibiu: ‘Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că, în calitate de angajați ai unei societăți, în timpul programului de lucru, cei trei bărbați, cu vârste între 35 și 50 de ani, din cauze ce urmează a se stabili, au căzut în bazinul pe care urmau să îl curețe.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv ucidere din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate circumstanțele în care s-a produs acest eveniment. „