Următorul concert al stagiunii camerale „Florescu-Fernandez & Friends” va avea loc duminică, 25 martie, de la ora 17, în Sala Oglinzilor a Forumului German din Sibiu.
În program: Robert Schumann – Marchenbilder op. 113, George Enescu – Piesă de concert (Konzertstück) pentru violă şi pian, Dmitri Șostakovici – Sonata pentru violă şi pian op.147
Intrarea este liberă, cu o donație voluntară.
„Un recital de violă poate fi atât de rar precum o ninsoare de primavară în luna martie. Dacă, în al doilea caz, moda ne impune să spunem că este un fenomen datorat încălzirii globale, în primul caz, recitalul vine ca urmare a voinței, talentului și pasiunii violistului Gabriel Silișteanu și a pianistei Monica Florescu, care împreună ne vor da șansa de a asculta lucrări pentru violă și pian de Robert Schumann, George Enescu și în mod special ultima compoziție a lui Dmitri Șostakovici – un testament al secolului XX pentru omenire”, au declarat organizatorii evenimentului.