Anul universitar 2022-2023 va fi deschis oficial, luni, 3 octombrie 2022, începând cu ora 13.00, printr-un eveniment care se va desfășura în Piața Mare. Studenți ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” vor participa, alături de cadrele didactice, oficialități locale și parteneri din mediul socio-economic, la Toamna studențească , ceremonia devenită un simbol al comunității sibiene.
„Întotdeauna începul anului universitar reprezintă un moment special, atât pentru universități, cât și în viața întregii comunități sibiene. Orașul nostru devine din nou un spațiu dedicat tinereții, educației și viitorului. Pentru noii membri ai comunității academice sibiene, trecerea de la statutul de elev la cel de student poate reprezenta o provocare, însă ei vor avea din partea noastră de toată susținerea pentru a se adapta cât mai ușor vieții de student. Energia și entuziasmul tinerilor studenți, bucuria revederii cu colegii din anii mai mari, dar și cu cadrele didactice, ne fac să credem că anul universitar 2022-2023 va fi unul frumos, cu multe reușite. Mult succes în noul an universitar”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Un gând la început de an universitar le transmite studenților și rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan: „Luna octombrie a fiecărui an rămâne pentru membrii comunităților academice sibiene, una deosebit de frumoasă, deoarece porțile universitățiilor ne sunt trecute de noi generații de studenți, a căror tinerețe și aspirații ne oferă imboldul de a ne continua traseul nostru educațional, traseu pe care deopotrivă noi toţi, dascăli şi studenţi, ni-l dorim a fi unul plin de reuşite şi satisfacţii.~Urez succes atât studenţilor care au decis să îşi înceapă studiile universitare în instituţiile de învăţământ superior sibiene, cât şi celor care, deja, au parcurs primii ani ai studenţiei aici”.
În acest an universitar, ULBS și AFT va avea în rândul studenților de anul I un număr de 25 de studenți olimpici și cu rezultate deosebite pe plan educațional, care vor fi premiați în cadrul festivității din Piața Mare.
Ceremonia de deschidere va fi transmisă în direct pe site-ul www.ulbsibiu.ro.
Toamna studențească este un proiect co-finanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Culturală.