Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) este partener într-un proiect european dedicat dezvoltării competențelor tinerilor lideri, alături de autorități și companii din Grecia și Bulgaria.
Proiectul, intitulat „Competence Model for Youth Leaders”, va fi implementat pe o perioadă de 26 de luni.
Inițiativa își propune să ofere tinerilor instrumente esențiale pentru dezvoltarea abilităților de leadership, implicare civică și participare activă la procesele de elaborare a politicilor publice. Prin acest demers, proiectul contribuie la creșterea implicării tinerilor în guvernanță, la consolidarea practicilor de lucru cu tinerii și la dezvoltarea colaborării dintre municipalități, organizații de tineret și instituții educaționale.
În cadrul proiectului va fi creată o rețea transnațională care va include o platformă digitală de e-learning, precum și materiale de formare, ghiduri și resurse dedicate noilor generații de lideri.
„Competence Model for Youth Leaders” răspunde direct priorităților Uniunii Europene, evidențiate în Anul European al Tineretului (2022) și Anul European al Competențelor (2023), contribuind la promovarea antreprenoriatului social și la consolidarea legăturii dintre cercetare, politici publice și practică.
Prin implicarea mediului academic, a autorităților locale și a experților în educație non-formală, proiectul oferă o soluție inovatoare, incluzivă și scalabilă, menită să sprijine formarea unei noi generații de lideri de tineret capabili să contribuie activ la dezvoltarea comunităților și la viitorul Europei.











