ULBS intră într-un club select

În urma unui proces de audit internațional care a durat patru luni, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost cotată cu 4 stele QS.

Sistemul QS Stars este un mecanism complex de evaluare a excelenței academice dezvoltat de către Quacquarelli Symonds (QS), unul dintre cele mai prestigioase organisme de ranking academic la nivel mondial, care acordă fiecărei universități evaluate între una și cinci stele, în funcție de performanța acesteia în domenii precum predarea, cercetarea, angajabilitatea, internaționalizarea, dotările, inovarea, implicarea socială ș.a.

Conform sistemului QS Stars, obținerea a patru stele certifică o universitate „puternic internaționalizată”, care probează „excelența atât în predare, cât și în cercetare” și care „oferă un mediu excelent pentru studenții și cadrele sale didactice”.

Până de curând, doar două universități românești dintr-un centru academic de tradiție au mai obținut cotații QS Stars, ambele fiind distinse cu câte patru stele. Acestui grup select i se adaugă acum și ULBS, care a reușit să obțină cotația maximă atinsă până în prezent la nivelul României.

În domenii precum predarea, angajabilitatea, dezvoltarea profesională și incluziunea ULBS a obținut 5 stele, punctaj caracteristic universităților de tip world class.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*