În cel mai recent clasament dat publicității de revista britanică ”Times Higher Education” (THE World University Rankings by Subject 2023), care a realizat o ierarhizare a universităților după domeniile de studii, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este prezentă cu trei domenii.
Astfel, domeniul Științe Umaniste și Arte urcă 100 de poziții față de anul trecut și se clasează acum pe locurile 401-500 la nivel mondial și pe primul loc la nivel național. Domeniile umaniste care au contribuit la această realizare de excepție a universității sibiene sunt Istoria, Filologia, Teologia, Teatrul și artele spectacolului.
Domeniul Științe Sociale este, de asemenea, în urcare, tot cu 100 de poziții, situându-se la această ediție pe locurile 501-600 la nivel mondial și, la egalitate cu alte două universități, pe locul întâi la nivel național.
Nu în ultimul rând, domeniul Științe Economice este prezent pentru prima dată în clasamentul pe domenii, ocupând poziția 801+ la nivel mondial și locul 4 la nivel național.
Ca și în clasamentul Times Higher Education general (global), ierarhizarea universităților pe domenii s-a făcut după următoarele criterii: activitatea didactică (30%), activitatea de cercetare (30%), impactul cuantificat prin citări (30%), veniturile atrase din mediul de afaceri (2,5%) și gradul de internaționalizare (7,5%).
„Sunt vești îmbucurătoare atât ascensiunea domeniilor deja existente, cât și includerea de noi domenii ale ULBS în clasamentul Times Higher Education. Le sunt recunoscător colegilor care au contribuit la aceste realizări și mi-aș dori ca în anii următori să fim prezenți cu și mai multe domenii în rankingul THE. Nu va fi ușor, desigur, dar nici imposibil”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul ULBS.