Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a semnat contractul de finanțare a proiectului „ULBS 1STUDENT – Performanța începe acum!”, în valoarea totală de 7.939.076,73 lei, din care 6 748 215, 25 lei provin din finanțare nerambursabilă europeană, 1082239,91 din fonduri nerambursabile de la bugetul național, iar 108 431, 60 lei reprezintă contribuția ULBS din fonduri proprii.
„ULBS’ 1STUDENT – Performanța începe acum!” este un proiect care are ca obiectiv principal susținerea unui grup țintă de 189 de elevi de liceu din anii terminali și a 200 de studenți din anul I, pentru ca aceștia să devină primii absolvenți de studii superioare din familiile lor. Planul de implementare prevăzut pentru acest proiect este de 36 de luni.
Proiectul îi vizează pe elevii și studenții din grupul țintă ai căror părinți au un nivel educațional scăzut, persoanele cu dizabilități, persoanele cu părinții plecați la muncă în străinătate sau tinerii proveniți din mediul rural sau urban mic, din zone izolate sau segregate rezidențial. Finanțarea a fost câștigată de ULBS în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu și Asociația Română pentru Promovarea Sănătății.
Fondurile au fost atrase prin Programul Educație și Ocupare – prioritatea 6 – „Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație” , acțiunea „Intervenții pentru creșterea accesului și a participării la învățământul terțiar, în special pentru grupurile subreprezentate”. Astfel, elevii de liceu vor putea participa în mod gratuit la programe remediale pentru pregătirea examenului de bacalaureat, iar studenții la cele de prevenire și combatere a abandonului universitar.
Proiectul prevede și acordarea unor subvenții pe o perioadă de 9 luni, în valoare de 2700 de lei, fiecărui elev participant în program și respectiv 2970 de lei pentru fiecare student din grupul țintă.
Un alt obiectiv se referă la incluziunea socială și la accesibilizarea instituțiilor de învățământ superior. În acest scop, ULBS va achizitiona și instala două ascensoare, unul la Facultatea de Litere și Arte/Facultatea de Științe Socio-Umane și altul la Facultatea de ȘAIAPM, astfel încât persoanele cu dizabilități să găsească aici un spațiu al incluziunii și al egalității de șanse.