Uite tabloul, nu e tabloul. Tablou FURAT în Orașul Artiștilor

Încă un furt al unui tablou a avut loc zilele trecute în „Orașul Artiștilor” din Piața Mică. De această dată, însă, furtul face parte din programul organizatorilor – FURAT este numele primei expoziții organizate anul acesta în cadrul proiectului „Orașul Artiștilor”.

Foto: AIOS

Expoziția din deschiderea proiectului anual „Orașul Artiștilor” trage un semnal de alarmă în legătură cu furtul, înlocuirea și replicarea operelor de artă. „FURAT” este titlul expoziției care ocupă căsuțele colorate din inima Sibiului în perioada 20 iunie – 14 iulie, organizată în urma unui incident mai puțin plăcut, petrecut anul trecut, respectiv furtul unui tablou.

Ca un răspuns la această situație, prin expoziția de față, organizatorii încurajează artiștii dar și iubitorili și susținătorii artei să „fure” tablourile expuse și să le înlocuiască fie cu o replică a tabloului original, fie cu un alt tablou inspirat din acesta.

Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 11:00 – 22:00, iar „furtul” este încurajat.

Povestea tablourilor furate din Orașul Artiștilor

De ce fură oamenii tablouri? Ce fac cu ele? Unde le expun? Căror ochi li se oferă dreptul să le vadă ținând cont că nu pot fi scoase la vânzare deoarece sunt furate? Cât de greu este să știi că ai un tablou care valorează milioane de euro, dar pe care nu îl poți scoate „la lumină”?

Ideea expoziției a pornit de la un eveniment mai puțin obișnuit, Orașul Artiștilor s-a încheiat anul trecut într-o notă tristă, cu un tablou furat. Tabloul „Iluzia puterii” semnat de artistul Sofian Albert, a fost furat în momentul în care se strângeau ultimele lucruri din Piața Mică. Astfel că, s-a decis reproducerea și readucerea la viață printr-o expoziție care încurajează pe oricine să îl fure din nou, cu condiția ca organizatorii să știe în ce colecții ajung tablourile furate.

Îl fur și aduc altul înapoi, promit!

„Îl fur și aduc altul înapoi, promit!” este textul lăsat de primul hoț al tabloului din Orașul Artiștilor de anul acesta. Replica tabloului „Iluzia puterii” a fost furată în 21 iunie, în jurul orei prânzului, de o artistă, dar aceasta a promis înlocuirea lui cu un alt tablou ce a apărut luni pe simezele galeriei din Piața Mică.

“La fel cum a fost furat tabloul expus anterior, tot neobservat a apărut și acesta care se află acum în Orașul Artiștilor. Știm cine l-a furat deoarece am primit o poză după nici o oră de la furt dar se pare că acest eveniment a fost unul inspirațional pentru -hoața- de ocazie deoarece și-a dat frâu liber imaginației și ne-a adus altul în loc, care este o interpretare reușită a originalului.” spune Tudor St. Popa, organizatorul proiectului Orașul Artiștilor și inițiatorul acestei expoziții puțin neobișnuite.

Tabloul adus de artista Rahela Levitchi nu a rezistat nici el prea mult, fiind furat la rândul lui de o voluntară FITS. “Ne așteptăm ca în zilele următoare să apară în Orașul Artiștilor un alt tablou „Iluzia puterii”, o nouă interpretare. Sunt curios până unde va ajunge această leapșă-artistică și cum va arata a zecea re-interpretare a acesui tablou“ a completat Tudor.

Tablouri celebre furate de-a lungul timpului

De-a lungul timpului, în lumea artei au fost comise jafuri impresionante, iar unele dintre operele de artă furate nu au fost recuperate nici până astăzi.

Cel mai faimos hoț de opere de artă se spune că ar fi Stephane Bretwieser, un chelner francez din Alsacia. Acesta a fost arestat în 2001 după ce, timp de 6 ani, a furat nu mai puțin de 239 de tablouri de pe întreg teritoriul Europei.

Sibiul are și el propria poveste cu tablouri furate. În noaptea de 26 spre 27 mai 1958, au fost furate, din Palatul Brukenthal, opt lucrări de pictură europeană, autorii nefiind identificați. Tablourile au fost recuperate după 40 de ani, cu ajutorul INTERPOL. Ele pot fi văzute astăzi în expoziția permanentă de pictură europeană de la Muzeul Brukenthal.

Orașul Artiștilor așteaptă publicul în perioada iunie – octombrie 2023, cu o serie largă de evenimente dedicate iubitorilor de artă. Expoziții, ateliere pentru cei mici, dar și obiecte de artă sau decorative pentru turiști sau localnici. Proiectul Orașul Artiștilor este cofinanțat de ConsilIul Județean Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*