Ȋn ultima perioadă de timp, ne-am confruntat cu diverse accidente petrecute în interiorul autobuzelor Tursib. Ne referim mai exact la faptul că, din diverse motive, înregistrăm un număr mai mare de călători care cad în autobuzele noastre.
Acest lucru se poate întâmpla din diverse motive. Un prim factor îl putem considera creşterea semnificativă a numărului de maşini din oraş şi ca urmare, aglomerarea excesivă a traficului. Ȋn aceste condiţii, deplasarea noastră este îngreunată, indiferent de mijlocul de transport pe care îl folosim şi inevitabil cresc şi riscurile de accidente.
Un alt motiv pe care trebuie să ni-l asumăm este modul de conducere. Se întâmplă ca în trafic, o secundă de neatenţie să aibă consecinţe nefaste. Ȋn cazul autobuzelor, o frână bruscă sau un viraj mai strâns poate genera accidentări ale călătorilor din interiorul mijlocului de transport. Compania noastră depune eforturi în vederea limitării acestor incidente, prin informări şi instruiri permanente ale angajaţilor cu privire la siguranţa circulaţiei şi a călătorilor.
O a treia cauză ar fi neatenţia noastră, ca şi călători, la normele de siguranţă pe care trebuie să le respectăm pentru a ne feri de accidente. Oricine ştie că pentru a evita un accident, trebuie în primul rând să te protejezi singur şi abia apoi să ceri şi celorlalti să o facă.
Autobuzele noastre, în special cele noi, au o multitudine de dotări tehnice, menite să crească siguranţa atât a călătorilor cât şi a şoferilor. Cu toate acestea, în condiţiile în care noi, în calitate de călători, nu utilizăm aceste dotări, ele devin inutile. Ȋn cazul autoturismelor spre exemplu, toate sunt dotate cu centuri de siguranţă, dar ţine de noi să le şi folosim. Ȋn cazul autobuzelor, acestea au bare de susţinere şi mânere cu scopul de a ne asigura şi proteja.
Unii călători, preocupaţi cu telefoanele mobile spre exemplu, care uită să se ţină, cad şi se accidentează, dar de foarte puţine ori îşi asumă măcar o parte din vină şi anume aceea de a nu se fi asigurat.
Când autobuzul se mișcă cu o viteză constantă, atât autobuzul cât și noi (călătorii din interiorul lui), avansăm cu aceeaşi viteză. Când șoferul apasă frâna, iar autobuzul încetineşte, inerția călătorilor se menține şi avem tendinţa de a ne păstra deplasarea înainte.
Putem evita acest lucru dacă ne ţinem de ceva (barele de susţinere) sau dacă ceva (cum e cazul centurii de siguranţă la autoturisme) ne ţine. Ținând cont de toate acestea, rugăm pasagerii autobuzelor noastre să folosească barele de susţinere şi mânerele din autobuze.
Indiferent de situaţie, dacă există un călător care cade în autobuz, vă rugăm să anunţaţi imediat şoferul. Procedurile noastre în cazul unui asemenea eveniment presupun ca şoferul să sune la 112 şi să oprească autobuzul până la sosirea unui echipaj de Poliţie sau de Salvare, care vor evalua starea persoanei accidentate şi care vor dispune măsurile care se impun.
Ne dorim ca prin acest material, să vă readucem aminte de importanţa pe care fiecare dintre noi trebuie să o acordăm siguranţei propriei persoane. De asemenea ne-am dorit să vă informăm cu privire la ce puteţi face dacă se întamplă accidente şi să vă asigurăm de faptul că Tursib SA depune toate eforturile pentru ca transportul public din Sibiu să se desfăşoare în condiţii cât mai bune de siguranţă.