Tursib scumpește iar biletele

Mai sunt doar câteva zile în care sibienii mai pot cumpăra bilete cu cardul contactless, direct din autobuz, la prețul promoțional de 89 de bani. De la jumătatea acestei luni, prețul biletelor va crește cu 50 de bani, însă ele rămân mai ieftine decât cele achiziționate de la chioșcurile Tursib sau automatele instalate în stații. „SC Tursib SA anunţă clienţii că, pentru biletele achiziţionate direct din autobuz, cu sistemul contactless, vor plăti preţul promoţional de 0,89 lei până în data de 15 ianuarie 2017. Începând cu data de 16 ianuarie 2016, costul biletului cumpărat cu card contactless va fi de 1,39 lei. Diferenţa de tarif este susţinută în continuare de colaboratorii noştri, compania MasterCard“, au anunțat reprezentanții operatorului de transport local.

O măsură previzibilă

În urma unei hotărâri a Consiliului Local, Tursib a scumpit biletele pentru o călătorie de la 1,5 la 2 lei, începând cu data de 1 noiembrie 2016. Biletele de 1,5 lei au mai putut fi folosite până în ultima zi a anului 2016. Tot în noiembrie, prețul unui abonament lunar, valabil pentru toate liniile de autobuz, a fost majorat de la 50 de lei la 65 de lei, iar abonamentul pentru o jumătate de lună costă 34 de lei. Elevii și studenții Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu beneficiază în continuare de abonamente la tarife reduse cu 50 la sută.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*