Consiliul Local Șelimbăr a aprobat, în ședința din 15 februarie, lista cu investițiile ce sunt cuprinse în bugetul pe anul 2018, iar un capitol important se referă la infrastructura de transport.
Consilierii au votat o investiție de 157.000 de lei pentru achiziționarea și montarea a zece stații de autobuz, care vor fi amplasate pe întreg teritoriul comunei și în satele aparținătoare. „Este un prim pas pe care noi îl facem în vederea realizării unui sistem de transport public în comuna Șelimbăr. Suntem în discuții avansate cu administrația din Sibiu în vederea extinderii serviciilor Tursib pe teritoriul comunei noastre și în această idee dorim să modernizăm stațiile. Este vorba de zece stații moderne care vor fi montate atât în Șelimbăr, cât și în Mohu, Veștem și Bungard”, susține primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.
Durata implementării proiectului este de patru luni, în luna iunie fiind termenul de montare al noilor stații.