În acest weekend la Turnu Roșu a avut loc competiția de alergare și hiking „Turnu Roșu Challenge.
Anul acesta organizatorii au pregătit 3 tipuri de trasee, comparativ cu doar 2 în ediţia anterioară. Prima cursă, şi cea mai provocatoare, a constat într-un semi-maraton de 21 km. Un pas mai jos este traseul de cross, ce la acestă ediţie a măsurat 11 km. Iar în final, un traseu necompetiţional de hike cu o lungime de 6 km.
Au fost 37 de participanți la cursa de semimaraton, 46 la cursa de cros și 31 la drumeție.
Indiferent de rezultatele obținute cea mai mare reușită a fost paticiparea și ducerea la bun sfârșit a traseului.
A existat și un podium al veteranilor curselor de alergare în natură, cu vârsta de peste 50 de ani, unde, pe locul III s-a clasat Dan Poplăcenel, un împătimit al alergărilor montane.
Orgaizatorii promit penru ediția de anul viitor a Turnu Roșu Challenge noi surprize și așteaptă câți mai mulți iubitori de mișcare în natură să se înscrie la startul competiției.