Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, încurajează beneficiarii mecanismului de plafonare și compensare a facturilor să se folosească de posibilitatea recalculării. În acest sens, liderul liberal a transmis către o parte dintre conducătorii organizațiilor care se încadrează în categoriile de beneficiari un mail cuprinzând explicațiile și pașii de urmat, arată PNL Sibiu într-un comunicat remis redacției.
„Știu că misiunea de conducere pe care v-ați asumat-o nu a fost niciodată ușoară și că provocările din ultima perioadă au adăugat un plus apăsător asupra activității dumneavoastră și a colegilor dumneavoastră.
Vă scriu ca parlamentar de Sibiu, ca om care a încercat mereu să vă fie alături și vă îndemn să vă folosiți de posibilitatea recalculării facturilor de gaze naturale și energie electrică” spune Raluca Turcan în scrisoarea sa.
Președintele PNL Sibiu va demara în perioada următoare o serie de întâlniri cu organizațiile (instituții, ONG-uri și mici afaceri) aflate pe lista de categorii beneficiare a mecanismelor de sprijin pentru a le face cunoscute prevederile legale.
În scrisoarea sa, deputatul Raluca Turcan enumeră categoriile de beneficiari ai mecanismului de plafonare și compensare a facturilor (menționați în Legea nr. 259/2021) și precizează că cei care NU au notificat pana în prezent furnizorii de electricitate și/sau gaz O POT FACE ÎN CONTINUARE prin completarea unei cereri. În aceeași scrisoare, parlamentarul atașează și cererea, pentru a fi la îndemâna celor interesați.
Potrivit reglementărilor promovate de Guvernul României, categoriile de beneficiari sunt:
– microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale organizate potrivit legii;
– spitale publice și private (definite conform Legii nr. 95/2006);
– unități de învățământ publice și private (definite conform Legii nr. 1/2011);
– organizații negurvenamentale reglementate potrivit legii, precum și unitățile de cult (reglementate prin Legea nr. 489/2006);
– furnizori publici și privați de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor (HG 867/2015);
– instituțiile de cultură;