Vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, afirmă că Guvernul Cioloş este primul care a răspuns cererii PNL de a asigura manuale gratuite elevilor de clasele a XI-a şi a XII-a, aşa cum prevede Legea Educaţiei Naţionale. „În ultimii patru ani, PNL a depus o moţiune simplă pe educaţie în Parlament, am făcut zeci de interpelări şi solicitări către toţi miniştrii Guvernului Ponta, am participat la dezbateri publice, am susţinut nenumărate declaraţii pe această temă, am invitat miniştrii în Comisia de Învăţământ din Parlament, dar şi la Ora Guvernului. De fiecare dată am solicitat respectarea LEN şi acordarea de manuale gratuite tuturor elevilor. Guvernul Cioloş este primul care a răspuns cererii PNL de a asigura manuale gratuite elevilor de clasele a XI-a şi a XII-a, aşa cum prevede LEN“, a declarat Turcan, într-un comunicat de presă. Vicepreşedintele PNL adaugă că liberalii au urmărit „ca niciun elev să nu fie discriminat“.
„PNL cere, în continuare, accelerarea procedurilor de achiziţionare a manualelor, astfel încât, niciunui elev de clasele a XI-a şi a XII-a să nu i se încalce acest drept. Dacă statul garantează învăţământul gratuit, elevii, părinţii şi profesorii nu trebuie să fie obligaţi să mai scoată bani din buzunar pentru manuale şcolare!“, a mai precizat parlamentarul liberal.
Din anul şcolar 2016 – 2017, toţi elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor beneficia de manuale gratuite, a anunțat Ministerului Educaţiei