Turcan: Dacă va avea majoritate, PSD îl va suspenda pe președintele Iohannis

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, a cerut Partidului Social Democrat (PSD) să înceteze cu măsurile populiste în prag de alegeri, care ar putea destabiliza economia României.

„Îmi exprim îngrijorarea cu privire la măsurile populiste îmbrăţişate de PSD în ultima perioadă. Eu în acelaşi timp cred că PSD-ul va rămâne fără carnet de conducere pentru depăşirea vitezei de legi populiste şi electorale pe ultima sută de metri şi amenda să fie transmisă prin poştă, de către electorat sau Curtea Constituţională”, a declarat Raluca Turcan, astăzi, într-o conferinţă de presă.

Potrivit vicepreşedintelui PNL, citat de Agerpres, „orice om cinstit din această ţară poate să spună acum cu mâna pe inimă, că, dacă acum promiţi dublarea pensiilor, creşteri salariale în educaţie, în sănătate, în sectorul bugetar, minţi. Nu sunt bani în bugetul de stat, atâta timp cât nu punem în mişcare motorul economic, de dezvoltare a României, motorul de creare de locuri de muncă, prin care să se poată colecta bani la buget şi apoi să se susţină toate creşterile salariale din sectorul bugetar”.

Raluca Turcan a afirmat că PSD a blocat în ultimii trei ani toate proiectele prin care a solicitat mai mulţi bani pentru educaţie. „În ultimii trei ani, PSD a blocat toate proiectele prin care solicitam mai mulţi bani pentru educaţie, în care solicitam decontarea integrală a transportului elevilor navetişti, prin care solicitam plata restanţelor pentru transportul profesorilor navetişti, pentru recuperările salariale pentru profesorii care au dat Statul în judecată sau care au avut sentinţe negative. Practic, au respins pas cu pas orice demers pentru venituri mai mari în educaţie sau sănătate. Acum, brusc, s-au transformat în Moş Crăciun cu plete dalbe şi cu daruri foarte multe, nu din sacul PSD cu daruri, ci din bugetul de stat, (…) cu gândul să transforme aceste pomeni electorale în voturi. Am încredere că cetăţenii sunt mult mai inteligenţi”, a adăugat Turcan.

raluca-turcan

Liderul PNL a afirmat că PSD, dacă va avea majoritate în Parlament după alegeri, îl va suspenda pe preşedintele Klaus Iohannis. „După aceste măsuri populiste din Parlament, cu majoritatea parlamentară a PSD-ului, ştiţi ce va urma? Şi trebuie să spunem cetăţenilor ce va urma: va urma suspendarea preşedintelui, va urma blocarea activităţii instituţiilor din justiţie, va urma apărarea corupţilor faţă de forţa legii”, a arătat președintele PNL Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*