Starea de tensiune existentă între Palatul Victoria și sediul din Kiseleff al PSD pune o și mai mare presiune asupra leului, care menține pe o pantă descendentă comparativ cu euro.”Guvernul nu este al CEx PSD, este al României”, a declarat premierul Grindeanu care a precizat că nu intenţioneze să plece de la Palatul Victoria. Despre întâlnirea CEx a PSD, acesta a spus că va fi una care s-ar putea încheia printr-o „execuţie publică” a Guvernului.
În ciuda acestui fond negativ, leul a avut o evoluție stabilă iar cursul euro a urcat ușor, de la 4,5661 la 4,5667 lei. Piața valutară s-a deschis la 4,565 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de marți, tranzacțiile realizându-se apoi între 4,561 și 4,568 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,566 și 4,569 lei.
La stabilitatea leului au contribuit și datele prezentate de INS, care indică menținerea pe o pantă ascendentă a industriei românești. Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut luna trecută cu 1,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, după saltul din martie de 14,4%, cel mai intens ritm din ultimii trei ani.
Cursul dolarului american a urcat de la 4,0743 la 4,0752 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,067 și 4,077 lei.
Media francului elvețian a scăzut de la 4,2117 la 4,2029 lei, după ce ea s-a depreciat pe piețele internaționale la 1,085 – 1,088 unități/euro.
Monedele din regiune aveau evoluții diferite comparativ cu euro. Dacă cea poloneză se deprecia la 4,192 – 4,205 zloți, cea maghiară se întărea la 305,9 – 306,7 forinți.
În așteptarea încheierii ședinței Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane, de la care piețele așteptau o majorare a dobânzii-cheie de 0,25 puncte procentuale, perechea euro/dolar stagna la 1,12 – 1,1225 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00