Asociația „Tură în Natură” îi invită pe iubitorii de cicloturism la o tură pe traseul „Mocănița – Valea Hârtibaciului”.
Foto: Facebook Asociația Tură în Natură
Traseul cicloturistic a fost recent re-marcat de Asociația „Tură în Natură”.
Traseul de tip circuit pornește de la finalul noii piste de biciclete de pe malul Cibinului (Gușterița) – pentru indicații GPS accesați următorul link https://maps.app.goo.gl/Aum7DSKztxq7SkGN9, trece pe lângă adăpostul de câini, apoi coboară paralel cu cartierul Bavaria, traversează o pajiște frumoasă pentru a ajunge în Mohu, merge pe Valea Hârtibaciului paralel cu linia mocăniței, ajunge în Cașolț, apoi pe asfalt până în Daia și satul Nou iar de acolo pe câmp și prin pădure până înapoi în Gușterița.
Traseul are o lungime de aproximativ 45 km și o diferență de nivel de 745 m, ceea ce îl clasifică drept un traseu de dificultate medie.
Organizatorii recomandă biciclete de tip mountain bike sau trekking, normale sau electrice.
„Vă așteptăm sâmbătă, 14 octombrie, la punctul de start al traseului. Plecarea va fi la ora 10.
Pentru a ne face mai ușoară gestionarea turei, vă rugăm să vă înscrieți accesând următorul link https://forms.gle/x1ZpZWWZjQuCw91E8
Minorii trebuie însoțiti de un adult.
Proiectul „Re-marcarea traseului de cicloturism Mocănița – Valea Hârtibaciului” este finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu 2023, un program al Fundației Comunitare Sibiu și a fost realizat cu sprijinul MHP România” au transmis membrii Asociației „Tură în Natură”.