În ultimele 48 de ore, polițiștii sibieni au reținut mai multe persoane, cercetate penal pentru infracțiuni contra patrimoniului, după cum urmează:
FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu
La data de 25 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au reținut doi sibieni în vârstă de 21 de ani, respectiv 25 de ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Cei doi tineri sunt bănuiți că, la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 12,30, ar fi sustras două motociclete din zona Dealul Gușteriței, vehiculele fiind recuperate și predate proprietarului. În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor doi sibieni pentru 24 de ore. Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi sibieni, ambii în vârstă de 34 de ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată. În fapt, cei doi bărbați sunt bănuiți că, în zilele de 12 august, respectiv 20 septembrie a.c., ar fi sustras mai multe articole vestimentare dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Sibiu, creând un prejudiciu de 1.800 de lei. Față de cele două persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au reținut doi tineri în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, domiciliați în Nocrich, cercetați penal sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de furt calificat. În fapt, cei doi sunt bănuiți că, în perioada iunie – septembrie a.c., ar fi sustras bunuri alimentare și electronice din trei imobile de pe raza comunei Nocrich, creând un prejudiciu de 2.000 de lei. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii celor două persoane pentru 24 de ore. Acestea vor fi prezentate unității de parchet competente cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor doi.