Polițiștii din Mediaș au reținut ieri doi medieșeni în vârstă de 16, respectiv 19 ani, cercetați într-un dosar penal pentru furt în scop de folosință, furt calificat, respectiv conducere fără permis.
Cei doi tineri sunt bănuiți că, în noaptea de 12/13 decembrie a.c., ar fi pătruns în curtea și anexele unui imobil din localitatea Ighișu Nou, de unde ar fi furat un autoturism, lemne, o rangă și un topor. Autoturismul a fost abandonat la o distanță de câțiva zeci de metri de imobil.
În cursul zilei de 14 decembrie a.c., față de cei doi tineri s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.