„Tunetul“ ALHASSAN răpune Aradul! UTA – FC Hermannstadt 1-2 (1-1)

Pe o ploaie mocănească, FC Hermannstadt a învins UTA în această seară, la Arad, 2-1 (1-1), în cadrul etapei a 11-a SuperLigii României la fotbal. Un meci cu ritm excelent, desfășurat mai mult între cele două careuri de 16 metri, decis de 2 goluri ale lui Baba Alhassan – „Tunetul Sibiului“. Echipa sibiană urcă pe 2 în clasament cel puțin până la meciul din această seară dintre Rapid și CS Mioveni.

(articol de Dan GREAVU)

foto: facebook/FCH

Marius Măldărășanu a mutat în formula de start, încercând să surprindă cu Răuță titular în locul lui Mino Sota și Balaure în locul lui Petrescu. Un 1 – 4 – 2 – 3 – 1, cu Oroian fost jucător al „Bătrânei Doamne“ în primul 11.

În prima jumătate de repriză, cele două echipe s-au anihilat complet. A venit apoi o fază banală, cu o minge ieșită dintr-un duel tare între Opruț și un arădean, mingea a ajuns la marginea careului de 16 metri, Răuță a încercat să degajeze, l-a șters pe Stahl, iar centralul a dictat foarte, foarte ușor penalti. Moldoveanul Postolachi (‘29) a marcat cu fentă: 1-0

Sibienii au reacționat imediat, au ieșit cu presing avansat, iar „tunetul“ Alhassan (‘36) avea să-și facă din nou simțită prezența pe teren cu o reușită personală. O minge la care a alergat din propria jumătate, a depășit în forță apărătorii adverși și a trimis pe lângă Iacob, pentru 1-1. Era primul șut sibian pe poarta arădeană.

Pe Arena „Francisc Neuman“  s-a făcut o vreme liniște. Mai ales că echipa sibiană a devenit apoi „vioara întâi“. A desenat frumos, a împins jocul în jumătatea adversă, dar nu a reușit să intre la cabine în avantaj.

La cum a început repriza secundă, se poate spune că FC Hermannstadt ar fi atacat poarta UTA și la cabine, dacă i-ar fi permis regulamentul. Elevii lui Măldărășanu au luat cu asalt poarta lui Iacob încă din minutul 46, simțind că pot lua toate punctele. Chiar dacă Ilie Poenaru a încercat să riposteze cu 2 schimbări.

Forcingul sibienilor avea să se domolească după un sfert de oră, iar jocul s-a echilibrat din nou. Chiar și așa, echipa sibiană a ținut la respect „Bătrâna Doamnă“, prin câteva contraatacuri periculoase.

La jumătatea reprizei, Măldărășanu aduce prospețime în jocul echipei sale, cu două schimbări post pe post: Răuță – Mino Sota, Oroian – Iancu. Nemulțumit de scor, antrenorul sibienilor mai face apoi 2 schimbări post pe post, aruncându-i în luptă pe Petrișor Petrescu și Valentin Buhăcianu.

UTA a fost anihilată complet, rămânând fără ocazii importante de-a lungul întregii  partide, golul din prima repriză venind din penalti, la o fază care nici măcar nu se anunța periculoasă.

Pe când toată lumea venită de la Sibiu se pregătea să savureze al 21-lea meci fără înfrângere, FC Hermannstadt a dat din nou lovitura. Alhassan a făcut o nouă cursă în forță, a înscris pe lângă Iacob, cu 4 secunde înainte de final: 2-1!!!

S-a încheiat 2-1 (1-1), rezultat în urma căruia FC Hermannstadt urcă pe poziția a 2-a a clasamentului provizoriu al SuperLigii.

În etapa următoare, elevii lui Marius Măldărășanu joacă acasă, cu Sepsi Sf. Gheorghe, duminică 2 octombrie, după perioada de pauză competițională luată pentru a face loc meciurilor echipelor naționale.

Filmul meciului

Min 4 Opruț avansează și șutează din poziție bună peste poartă

Min 8 Șut de la distanță Batha, Muțiu reține fără probleme

Min 14 Oroian caută poarta adversă cu un șut superb de la marginea careului de 16 metri, balonul trece puțin peste

Min 25 Răuță a încercat să respingă la marginea careului de 16 metri, Stahl a fost primul la minge, s-a dictat 11 metri foarte ușor

Min 29 Postolachi transformă penaltiul: 1-0

Min 36 „Tunetul Sibiului“, Baba Alhassan, face o cursă minunată din jumătatea proprie și îl execută cu sânge rece pe Iacob: 1-1

Min 43 Opruț șutează de la distanță, Iacob respinge cu dificultate în corner

Min 56 Biceanu trimite violent de la distanță, balonul ocolește ținta

Min 65 Contraatac devastator al sibienilor, trei contra doi, minge prea lungă spre Alhassan și faza se stinge

Min 78 Ubbink trage direct pe poartă din lovitură liberă lateral dreapta, Muțiu respinge

Min 90+4 Alhassan aduce victoria sibienilor în urma unei noi reușite personale: 1-2

Echipele:

FC Hermannstadt: Muțiu – Butean, Bejan, Stoica, Opruț – Răuță (’70, Mino Sota), Biceanu (‘90, Năstăsie)– Balaure (‘81, Petrescu) , Alhassan, Oroian (’70, Iancu) – Paraschiv (‘80, Buhăcianu). ANTRENOR: Marius Măldărășanu

UTA ARAD: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriş, Hoxhallari – Cascini (Fl. Matei 46; Negoescu 72), Steau, Batha (Anton 67) – Stahl (Ubbink 46), Postolachi, Jobello (Keseru 67). ANTRENOR: Ilie Poenaru

PROGRAMUL Etapei a 11-a:

Vineri, 16 septembrie

Ora 18:00 FC Voluntari  –  FC U Craiova 1-0 (1-0)

Ora 21:00 Petrolul Ploiești – Farul Constanța 1-3 (0-2)

Sâmbătă, 17 septembrie

Ora 16:45 UTA Arad – FC Hermannstadt 1-2 (1-1)

Ora 19:00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani

Ora 21:30 Rapid – CS Mioveni

Duminică, 18 septembrie

Ora 18:30 Universitatea Cluj – Chindia Târgoviște

Ora 21:30 Universitatea Craiova – FCSB

Luni, 19 septembrie

Ora 20:30 FC Argeș – CFR Cluj

CLASAMENT

sursa: flashscore

GOLUL de 1-1 marcat de Alhassan:

REZUMATUL meciului:

BUCURIA de pe teren și de la VESTIAR:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*