Medicii de la Spitalul Județean Sibiu au operat o tumoră renală de mari dimensiuni printr-o intervenție laparoscopică 3D. Pacientul a fost externat după trei zile.

sursa foto: SCJU Sibiu
Pacientul de 64 de ani cu o tumoră renală dreaptă de mari dimensiuni a fost operat la Clinica de Urologie Sibiu printr-o intervenție laparoscopică 3D. În prima etapă, dr. Monica Mănișor a blocat vascularizația rinichiului tumoral printr-un abord vascular femural, pentru a limita sângerarea. Imediat după, pacientul a fost transferat în blocul operator pentru ablația tumorii.
Evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Pacientul a fost externat în a treia zi după intervenție, beneficiind de avantajele chirurgiei minim invazive: pierderi minime de sânge, traumă redusă și recuperare rapidă.
Intervenția a reunit Clinica de Urologie, Serviciul de Radiologie Intervențională și Terapie Intensivă. Echipa urologică a fost formată din prof. dr. Adrian Hașegan, asist. univ. dr. Ionela Mihai, dr. Bogdan Oros și dr. Gabriel Dumitrescu. Anestezia a fost asigurată de dr. Pantelie Nicolcescu și dr. Alexandru Sălișteanu.
„A fost o intervenție complexă, de mare dificultate care a necesitat o colaborare între Clinica de Urologie, Serviciul de Radioterapie Intervențională și Terapie Intensivă.
Operație în 2 etape
Intervenția a constat în două etape: prima etapă de radiologie intervențională, de blocare a vascularizației renale și a posibilelor surse de sângerare și a doua etapă de ablație a rinichiului tumoral printr-o intervenție laparoscopică 3D.
Dr. Monica Mănișor, neuro-radiolog intervenționist al Serviciului de Neuroradiologie Intervențională a intervenit în prima etapă, printr-un abord vascular femural, blocând vascularizarea rinichiului tumoral pentru a limita pierderile de sânge. Imediat postintervențional pacientul a fost transferat direct în blocul operator al Clinicii de Urologie și a fost supus intervenției laparoscopice 3D printr-un abord transperitoneal de ablație a tumorii. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacientul fiind externat a treia zi postoperator.
Avantajele acestor proceduri minim invazive sunt multiple: scăderea pierderilor de sânge minime, trauma parietală minimă, recuperare postoperatorie și integrare socio-profesională rapidă.
Echipa Urologică a fost formată din Prof.Dr. Adrian Hașegan, Asist.Univ.Dr. Ionela Mihai, Dr. Bogdan Oros, Dr. Gabriel Dumitrescu. Echipa anestezică a fost formată din Dr. Pantelie Nicolcescu și Dr. Alexandru Sălișteanu.
Suntem mândri de această colaborare interdisciplinară ce permite efectuarea unor intervenții chirurgicale minim invazive de o dificultate deosebită” – transmite spitalul.