În parohia Rod, Protopopiatul Săliște, a fost ridicată și sfințită recent o nouă troiță, închinată Sfântului Ioan Botezătorul.
Troița încununează eforturile comunității de a marca principalele locuri din sat cu astfel de monumente, mărturii ale credinței străbune în Mărginimea Sibiului.
Monumentul a fost ridicat într-un loc numit „La Obârșie”, unde an de an credincioșii din Rod se adună la Bobotează pentru a participa la slujba de sfințire a apei și pentru a primi mai apoi aghiazma mare. Astfel, acest loc cu o semnificație spirituală aparte a primit acum acest semn al sfințeniei și al ocrotirii Sfântului Ioan Botezătorul. Cei care trec acum prin acest loc unde se află un izvor de apă vor avea posibilitatea să se închine la această troiță pentru a primi ocrotire și ajutor de la Dumnezeu.
„Această troiță nouă din satul nostru este una deosebită, pentru că marchează un loc binecuvântat din localitate, unde ne adunăm la Bobotează pentru sfințirea apei. Din păcate aici nu exista nici o icoană, o cruce sau o troiță. Troița adăpostește o frumoasă icoană a Sfântului Ioan Botezătorul și a fost ridicată prin cheltuiala familiei Lucian și Anca Popa, ajutați de părinții acestora. Le mulțumim din suflet pentru această jertfă și nădăjduim că Bunul Dumnezeu le va răsplăti însutit, iar Sfântul Ioan Botezătorul cu siguranță le va ocroti familia în fiecare moment al vieții”, ne-a spus parohul de la Rod, Virgil Manase.
Tradiția ridicării de troițe la Rod
Pe lângă troița ridicată recent în locul „La Obârșie”, în satul din Mărginimea Sibiului există multe alte troițe. Între acestea se remarcă două monumente din secolul al XIX-lea și anume troița „de la Gunoaie” și troița „de la Diri-popa”. Acestea sunt de o valoare patrimonială inestimabilă, ridicate în formă de capelă, tradiționale, zugrăvite și cu inscripții. De asemenea, studiile cercetătorilor au concluzionat că la Rod se întâlnesc toate tipurile de troițe specifice acestei părți a Transilvaniei.
Documentele istorice demonstrează o grijă permanentă a preoților care au slujit de-a lungul timpului în Rod pentru a conserva și ridica împreună cu enoriașii troițe pe teritoriul localității, pentru care au un deosebit respect. Ridicarea troiței de „La Obârșie” de tânăra familie Lucian și Anca Popa demonstrează că această veche tradiție de la Rod de a ridica troițe s-a păstrat până în zilele noastre ca un important element de de cultură și tradiție autohtonă.