În acest an, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu marchează 173 de ani de învățământ militar românesc, 100 de ani de învățământ militar la Sibiu și 25 de ani de învățământ militar superior la Sibiu.
De-a lungul istoriei sale, academia a trecut printr-un proces continuu de reorganizare, modernizare și redefinire în acord cu necesitățile impuse de evoluțiile istorice și de procesul construcției naționale. Astăzi, instituția îmbină în mod armonios tradiția educațională cu atuurile modernității și performanței generate de gradul de asigurare a calității în activitățile didactice specifice.
Proiectarea unor politici educaționale care să susțină, pe termen scurt și mediu, menținerea clasificării academiei în categoria universităților centrate pe educație, eficientizarea didacticii universitare, proiectarea curriculară conform obiectivelor educaționale corespunzătoare competențelor de: luptător, lider militar, specialist, educator şi cetățean în slujba națiunii, şi modernizarea logisticii didactice, sunt câteva dintre direcțiile de acțiune specifice componentei academice pe care Academia își va concentra atenţia în viitor.
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a pus bazele programului de relaţii internaţionale instituţionalizat, începând cu anul 2011, odată cu implementarea în cadrul acesteia a Programului Erasmus. De atunci, numărul universităţilor partenere şi cel al mobilităţilor realizate a crescut continuu, ajungând ca în prezent să avem încheiate parteneriate cu 30 de instituţii de învăţământ superior din spaţiul european şi din afara acestuia, un număr de 156 de mobilităţi outgoing şi 93 de mobilităţi incoming.
Au fost făcute eforturi susținute de către conducerea academiei, cadrele didactice și de cercetare, și de către personalul logistic, pentru dezvoltarea bazei materiale a cercetării. Astfel, au putut fi planificate teme și proiecte de cercetare realiste și ancorate la prioritățile cheie ale sistemului militar în ansamblu și la nevoile de cercetare proprii, cum ar fi: managementul resurselor pentru apărare, contraterorism, apărare cibernetică, securitatea mediului, îmbunătățirea sprijinului pentru operațiile și misiunile NATO, optimizarea sistemelor logistice militare. Ca atare, au fost câștigate și sunt în derulare în anul 2020, proiecte și teme de cercetare în Planul național de cercetare, dezvoltare, inovare și în Planul sectorial de cercetare-dezvoltare al M.Ap.N.
Mesajul comandatului Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Ghiță Bârsan
„Suntem conştienţi că nu poţi pretinde excelenţă dacă nu dispui de resursele necesare pentru a performa. A fost nevoie de multă dăruire, pasiune, determinare şi deseori de spirit de sacrificiu, calităţi pe care fiecare dintre noi am fost dispuşi să le scoatem la suprafaţă. Astăzi ne găsim într-un campus universitar modern, în care avem create toate condiţiile pentru a ne desfăşura activitatea foarte bine. Dispunem de laboratoare, săli de seminarii, amfiteatre, baze sportive şi spaţii de cazare şi de recreere pentru studenţi moderne, care în orice moment pot rivaliza cu cele ale universităţilor cu tradiţie în domeniul educaţiei din ţară şi din străinătate. Toate acestea, în opinia mea, se datorează cadrelor didactice, corpului instructorilor militari, personalului didactic auxiliar și administrativ care și-au desfășurat activitatea în instituția militară sibiană”, a transmis comandatul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Ghiță Bârsan, adăugând: „Dacă absolvenţii noştri, după ani, îşi aduc aminte cu plăcere de perioada studiilor în AFT, înseamnă că am reuşit ca dascăli și mentori. Dacă cei care îi au în subordine pe tinerii ofiţeri din Forţele Terestre aflaţi la început de carieră militară se pot baza pe judecata şi deprinderile lor, înseamnă că am reuşit ca profesionişti. Ziua de astăzi este o clipă de bilanţ, o treaptă în devenirea noastră, o împlinire a muncii tuturor celor care şi-au legat numele de înfiinţarea şi dezvoltarea învăţământului militar românesc”.
Mesajul prof.univ.dr. Ioan-Aurel POP, Doctor honoris causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”
La rândul său, prof.univ.dr. Ioan-Aurel POP, Doctor honoris causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, spune: „Vestea că Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din România împlinește acum 173 de ani de existență și un secol de când funcționează ca școală superioară de învățământ militar la Sibiu ne umple inima de bucurie. Armata reprezintă, de când există societăți organizate, o instituție de căpătâi a oricărui stat al lumii. Statul român modern și-a asumat încă de la organizarea sa, în secolul al XIX-lea, nu doar misiunea de organizare și de adăpostire, ci și rolul de ocrotire și de apărare a națiunii române. Din anul în care granițele României Întregite – decise prin vot democratic de către națiunea română la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia – au dobândit recunoașterea lor internațională (1920), Academia Forțelor Terestre de la Sibiu veghează asupra rotunjimii pământului românesc, dându-le românilor posibilitatea să muncească, să învețe, să viseze și să iubească în liniște. Nu o dată, studenții și profesorii Academiei sibiene s-au sacrificat pentru binele poporului român, fapt pentru care venerabila instituție merită întreaga noastră recunoștință. În aceste momente festive, Academia Română – participantă și ea la ridicarea și apărarea, cu mijloace specifice, a României moderne și unite – aduce prinosul său de prețuire instituției sibiene, îi dorește glorie eternă, forță și demnitate în înalta ei îndatorire de a servi Patria”.
Mesajul directorului Colegiului European de Securitate și Apărare, Dirk Dubois
Dirk Dubois, directorul Colegiului European de Securitate și Apărare, a spus, cu ocazia aniversării a 100 de ani de învăţământ militar românesc la Sibiu, că la momentul înfiinţării sale, o altă pandemie era în toi – gripa spaniolă, iar astăzi, nu este în biroul său, ci lucrează de acasă, din cauza virusului SARS COV2 și a bolii pe care o cauzează.
„Încet, situația aici revine la normal, așa că sper că în viitor voi putea vizita din nou Academia Forțelor Terestre, destul de curând. În 2008 am început să lucrez în cadrul unei Inițiative, cunoscută sub numele de Erasmus militar, oficial – Inițiativa europeană de schimb a tinerilor ofițeri (EMILYO). La acea vreme, România era încă un membru foarte nou al UE, întrucât s-a alăturat abia în ianuarie 2007. Academia Forțelor Terestre „Nicolae Blacescu” a fost, de la bun început, extrem de entuziastă să coopereze și să facă schimb de cadeți (studenţi) între statele membre ale UE pentru îmbunătățirea standardelor de pregătire în întreaga Uniune Europeană. Din acel moment, Academia Forțelor Terestre a preluat conducerea mai multor aspecte, inclusiv, în special, asupra creării unui semestru internațional. Când am preluat comanda Colegiului în anul 2015, Academia Forțelor Terestre a fost una dintre primele instituții de învățământ militar pe care le-am vizitat și am fost foarte onorat când am fost numit membru onorific al Senatului Academiei Forțelor Terestre. Cu acea ocazie și, din nou, cu ocazia Seminarului Comandanților Academiilor Militare din UE (EUMACS), care a avut loc anul trecut, am avut ocazia să descopăr Academia Forțelor Terestre ca un loc în care sunt respectate şi confirmate cele mai înalte standarde în materie de educație și formare. Este o plăcere și o onoare să lucrez cu dumneavoastră și mă bucur că Academia Forțelor Terestre face parte din rețeaua europeană a colegiilor de securitate și apărare, a transmis Dirk Dubois.
Mesajul președintelui Inițiativei Europene de Schimb a Tinerilor Ofițeri, inspirat de Erasmus, col.conf.univ.dr. Harald Gell
Nu în ultimul rând, președintele Inițiativei Europene de Schimb a Tinerilor Ofițeri, inspirat de Erasmus, col.conf.univ.dr. Harald Gell, a felicitat Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”: „România și, în special, Academia dumneavoastră, a fost întotdeauna unul dintre vârfurile de lance ale Inițiativei noastre. Acest lucru este exprimat de statisticile anului universitar anterior, când România, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, a realizat 16% din totalul schimburilor europene, ceea ce înseamna locul I în Europa, iar majoritatea acestor schimburi românești au fost realizate de academia dumneavoastră. În ceea ce privește acest loc nr.1 din Europa, doresc să vă felicit. Academia dumneavoastră a susținut mereu Programul Erasmus militar. Sunteți membră fondatoare a Forumului Academic Militar Internațional (iMAF), care este direct legat de Inițiativa noastră. Ați implementat, primii, Semestrul Internațional pentru Forțele Terestre și oferiți o mulțime de alte evenimente pentru participare internațională. Datorită tuturor acestor activități, academia dumneavoastră este considerată un model pentru educația tinerilor ofițeri din Uniunea Europeană. În ultimii ani, nu numai că am lucrat împreună cu persoanele responsabile din cadrul Academiei dumneavoastră, într-un mod profesionist, dar am devenit și prieteni și avem încredere unii în alții. Acestea reprezintă, în opinia mea, majoritatea condițiilor importante pentru a stabili dovezi de succes pentru abordarea obiectivelor noastre comune, și anume – creșterea conştientizării asupra unei culturi comune de securitate și apărare în rândul viitorilor noștri lideri”.