Promovarea României ca destinaţie turistică printr-un brand de ţară care să înfăţişeze o oaie este exclusă, iar „frunza doamnei Udrea” nu poate fi schimbată până în 2020, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
„Nu susţin ideea ca România să fie promovată de o oaie. Iese din discuţie această idee. Din păcate, nu putem să modificăm încă frunza, pentru că a fost achiziţionată pe un proiect cu fonduri europene până în 2020. Din 2020 o să vorbim… dar cred că acum este ultima problemă despre care putem vorbi, dacă să înlocuim frunza cu altceva ca şi brand de ţară. Avem atâtea probleme importante pe care trebuie să le rezolvăm, încât asta este ultima, adică să ne gândim ce o să facem noi în 2020 cu frunza doamnei Udrea”, a spus Trif, citat de Agerpres.
Anul trecut, la finele lunii mai, ministrul Turismului de la acea vreme, Mircea Dobre, a afirmat că a propus folosirea unor simboluri naţionale, precum Mioriţa, în materiale de promovare turistică, însă nu intenţionează schimbarea brandului de ţară. „Am venit cu o idee, să ne folosim de simboluri naţionale cum este Mioriţa, să ne folosim de legendele României pe care le avem din trecut, în aşa fel încât să facem o altfel de promovare faţă de modul în care s-a făcut în ultimii 27 de ani sau poate că nu s-a făcut în ultimii 27 de ani. Să schimbăm puţin strategia şi eu am lansat o idee principială, că de aceea este comitet consultativ în Turism, să ne consultăm. Bineînţeles că cineva de acolo a luat în băşcălie şi a trebuit să înceapă să fie de rea-credinţă şi să analizeze altfel această discuţie. Este vreo ruşine că discutăm despre simbolurile României, despre Mioriţa? Este vreo ruşine că ne folosim de legendele României? În primul rând, trebuie să ne gândim că trebuie să promovăm România în interiorul ei, pentru că cei mai mulţi turişti sunt în interiorul României, apoi trebuie să ne gândim la cei trei milioane de români, de cetăţeni români, care vin de două ori pe an şi cheltuiesc bani în activitatea aceasta turistică din România. Mulţi dintre ei şi-au şi dezvoltat afaceri în turismul din România. Este vreo ruşine că le reamintim românilor de legende şi de simbolurile naţionale?”, a explicat Dobre, la vremea respectivă. Oficialul a explicat, de asemenea, că brandul de ţară nu se poate schimba până în 2020, deoarece ar însemna să se înapoieze Comisiei Europene suma de 850.000 de euro.
La vremea respectivă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, considera că oaia poate fi folosită ca brand de ţară şi era de părere că aceasta este „o statuie vie”. „Oaia este o statuie vie. Aceasta este doar o definiţie. Argumentele se găsesc în străfundul analizei pentru fiecare şi pentru orice loc. Uitaţi-vă dumneavoastră astăzi în orice parte a ţării cât de frumos este acest animal pe păşunile verzi ale ţării româneşti. Frunza o are toată lumea, dar oile ca în România nu. Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie”, a menţionat Daea.
Brandul turistic al României a fost lansat pe 29 iulie 2010, la Expoziţia Mondială de la Shanghai 2010, sub sloganul „România – Descoperă grădina Carpaţilor”. Identitatea vizuală a brandului este susţinută de elementul grafic frunza. Ministerul Turismului, condus la acea vreme de către Elena Udrea, a ales ca asocierea THR – Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA – Taylor Nelson Sofres să realizeze acest brand. La licitaţia organizată în 2009 au participat, alături de asocierea THR/TNS, compania Brandient, precum şi firmele de branding Landor, Future Brands, Siegel & Gale, care au fost descalificate în procesul de licitaţie. Consorţiul condus de Wally Olins a fost respins din cauza preţului mai mare, THR/TNS oferind cel mai bun preţ.