„Fostul practicant MISA și elev al lui Gregorian Bivolaru, actualmente președinte USR, Dacian Cioloș, nu pierde nicio ocazie pentru a ieși în spațiul public și a cere tăierea pensiilor speciale, uitând să spună că el a încasat, fără jenă, lună de lună, timp de 3 ani, câte 8.500 de euro ca rentă de fost comisar. Adică peste 300 de mii de euro! Și mai urmează un <mizilic> pentru bătrâneți liniștite: o dublă pensie specială pe viață de multe MII de EURO, ca europarlamentar și fost comisar”, transmite într-un comunicat remis redacției deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Trif: „În România, din primăvara anului 2021 nu se mai plătesc pensii speciale pentru parlamentari. În calitate de deputat, am fost unul dintre inițiatorii legii care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor. Cu alte cuvinte, mi-am tăiat singur pensia specială și consider că am făcut un lucru corect. Acest proiect legislativ a fost inițiat și depus exclusiv de către PSD.
Anul trecut, atunci când USR era la guvernare, am avut interpelări parlamentare adresate fostului vicepremier și președinte al USR de atunci, Dan Barna, prin care am solicitat să ne prezinte proiectele inițiate de USR pentru eliminarea pensiilor speciale. Bineînțeles că răspunsul a fost unul evaziv, concluzia fiind că toată această retorică de campanie a USR a fost doar o gargară politică, menită să păcălească electoratul.
Românii să nu uite că pensiile speciale au fost <inventate> și introduse în România în anul 1996, de către Valeriu Stoica, președinte PNL la acea dată și Ministru al Justiției.
Această retorică mincinoasă este copie la indigo a ceea ce au făcut parlamentarii de Sibiu ai USR cu privire la introducerea unor amendamente la Legea de aprobare a bugetului, amendamente care nu trec. Toate acele lucrări la care se referă amendamentele trebuiau făcute, dacă într-adevăr erau interesați cei de la USR, atunci când partidul lor era la guvernare, avea ministru la Transporturi și totul se putea rezolva foarte repede, prin voință politică.
Nu au făcut nimic cât au fost la guvernare, nu au ajutat nici măcar singurul primar pe care îl au în județul Sibiu, la Micăsasa, iar acum, când nu mai au pârghiile necesare, fac doar jocuri politicianiste de imagine, pe care nu le mai crede nimeni.
<Dragi> USR-iși, încetați cu metodele demagogice de a păcăli electoratul. Atunci când ați fost la guvernare nu ați făcut nimic pentru români, iar pe domnul Cioloș nu l-am auzit în Parlamentul European să facă vreo solicitare pentru a-și tăia rentele și pensiile speciale de multe mii de euro, pe care le încasează lunar”.