Trei spații neamenajate din Grădina Zoologică Sibiu sunt destinate închirierii pentru activități de alimentație publică. Este vorba despre un spațiu de 20 mp, unul de 22 mp și un spațiu mic, de doar 2 mp format din două loturi a câte 1 mp, unde sunt amplasate mașini automate.
(Maria-Antonia OANA)

Potrivit unui proiect al Consiliului Local, pentru spațiul de 2 mp, actualul contract de închiriere expiră la data de 31 martie 2026. După această dată, Primăria Sibiu propune organizarea unei licitații publice pentru închirierea lui în continuare, tot pentru amplasarea de automate destinate activităților comerciale de alimentație publică.
Prețul de pornire la licitație este calculat după stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 462/2025.
Prin urmare, prețul de pornire a licitației este 3 lei/mp/zi x 2 mp x 30,5 zile/lună x 12 luni, ceea ce duce la un preț de pornire de 2.196 lei pe an.











