În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 19.332 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 94 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 13960 de persoane, iar 701 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 178 de persoane, dintre care pe ATI 20 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 932 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1303 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 386 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 62 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 44 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 99 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 136 de forțe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 981 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 69 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 193 de mijloace de transport, din care 16 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.100 de lei, din care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Merghindeal, revenit din străinătate;
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei, aplicată unui operator economic pentru organizarea de evenimente în spații pentru care s-au instituit restricții / interdicții. Este vorba despre o societate cu punct de lucru, restaurant, în localitatea Porumbacu de Jos, unde administratorul a organizat un botez cu participarea unui număr de aproximativ 60 de persoane în data de 13 februarie.
– 55 de sancțiuni în valoare de 10.100 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
– 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.
Polițiștii locali au verificat 315 persoane și au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei, din care 1 sancțiune în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din Săliște, revenit din străinătate, respectiv 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.
În cursul zilei de 16 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.
Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 5 controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Nu au fost identificate nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție.
În data 16 februarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 16 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Au fost aplicate două avertismente.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.