Trei secole de la nașterea Baronului Samuel von Brukenthal. Serie de manifestări culturale

Începând de duminică, 25 iulie 2021, Muzeul Național Brukenthal a pregătit o serie de manifestări culturale dedicate împlinirii a 3 secole de la nașterea Baronului Samuel von Brukenthal (născut la 26 iulie 2021).

În acest sens, Alexandru Constantin Chituta, șef secție Marketing la Muzeul Național Brukenthal a declarat: „Este un moment important nu doar pentru Muzeul Național Brukenthal sau pentru orașul Sibiu, cât pentru întreaga cultura din țara noastră pentru că aniversăm 300 de ani de la nașterea celui mai important colecționar care a deschis cel dintâi muzeu din România și unul dintre cele mai importante din Europa. Pentru anul 2021 a fost realizată o agendă aniversară, însă cu prilejul zilei de 26 iulie Muzeul Național Brukenthal invită publicul la o serie de manifestări.

În acest sens, duminică Palatul Brukenthal din Piața Mare este deschis în mod gratuit tuturor doritorilor. La ora 13 va avea loc în Piata Mare, în dreptul Bisericii Romano Catolice, vernisajul expoziției Excurs Brukenthal realizată în colaborare cu Asociația Monumentum. Luni, 26 iulie 2021 la evenimentele ce se vor organiza în Palatul Brukenthal se va intra doar pe baza de invitație. La Sibiu sunt prezenți mai mulți oameni de cultură, profesori, ambasadori, academicieni și directori ai muzeelor din țară. Prânzul zilei de 26 iulie va fi animat prin vernisajul expoziției Brukenthal un european timpuriu organizată în colaborare cu Departamentul de minorități a Guverbului României, Forumul Democat al Germanilor din România și a câtorva instituții culturale din Germania. Seara zilei se va încheia cu un extraordinar concert 3 secole Brukenthal susținut de Alexandru Tomescu și Josu de Solaun.

Evenimentul muzical marchează la Sibiu și startul Turneului internațional Stradivarius ODĂ BUCURIEI organizat de Fundația Culturala Remember Enescu. (…) Pentru că cerința la participare a fost numeroasă și nu am putut  avea mai multe locuri. acest concert va fi transmis live pe pagina de Facebook a Muzeului Național Brukenthal”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*